Dănileţ, cercetat disciplinar după un interviu

Dănileţ, cercetat disciplinar după un interviu

Judecătorul Cristi Dănileţ este cercetat disciplinar de Inspecţia Judiciară pentru ”manifestări care aduc atingere onoarei sau probităţii profesionale ori prestigiului justiţiei”. Inspecţia Judiciară se raportează la mai multe declaraţii pe care magistratul din Cluj le-a făcut într-un interviu.

”Inspecţia Judiciară a exercitat acţiunea disciplinară faţă de Danileţ Vasilică Cristi – judecător la Tribunalul Cluj pentru manifestări care aduc atingere onoarei sau probităţii profesionale ori prestigiului justiţiei, săvârşite în afara exercitării atribuţiilor de serviciu, abatere disciplinară prevăzută de art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004 republicată, cu modificările şi completările ulterioare”, a transmsi, joi, Inspecţia Judiciară, citată de News.ro. 

Acţiunea a fost înaintată Secţiei pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii care va decide cu privire la angajarea răspunderii judecătorului în cauză.

Loading...
Comenteaza