Video Dezastru pe lotul 2 al Autostrăzii Sebeș-Turda! Imagini comparative 2018 - 2019. Constructorii, convocaţi la minister

Dezastru pe lotul 2 al Autostrăzii Sebeș-Turda! Imagini comparative 2018 - 2019. Constructorii, convocaţi la minister

Asociaţia Pro Infrastructură (API) a realizat un studiu comparativ pe lotul doi al autostrăzii Sebeș-Turda, unde grecii de la Aktor au realizat un avans fizic de doar 5 puncte procentuale, în tot anul 2018. Lotul ar urma să fie deschis circulaţiei în 2019 

După ani de zile de promisiuni nerespectate și termene depășite, grecii de la Aktor își demonstrează încă o dată neputința pe lotul 2 al Autostrăzii A10 Sebeș-Turda, după ce CNAIR i-a păsuit de nenumărate ori. În tot anul 2018 avansul fizic a fost de doar 5 puncte procentuale, de la 44% la 49%! Mai grav, constructorul tot nu reușește să se mobilizeze. 

"Este un clip video care compară două filmări din dronă realizate de Ziarul Unireadin 30.10.2018, respectiv 18.03.2019. De la finalul lunii octombrie 2018 și până acum câteva zile, "progresul" este insesizabil! Zone întregi sunt NEATINSE! Înțelegem că a fost și iarna la mijloc, dar chiar și așa, șantierul arată dezolant: utilaje răzlețe pe 24 de km, cele mai multe parcate și câțiva muncitori pe ici pe colo. Tronsonul are zero șanse să fie gata în 2019, în ciuda promisiunilor iresponsabile ale autorităților! Chiar și finalul lui 2020 este problematic. De fapt, în acest ritm, se va ajunge la rezilierea contractului", transmit reprezentanţii API, care cer constructorului să se mobilizeze de urgenţă şi solicită oficialilor din Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere să aplice penalități usturătoare antreprenorului pentru întârzierile nepermise.

 

Ministrul Transporturilor, ultimatum pentru grecii de pe Sebeş-Turda: "Încheiem orice relaţie"

Constructorul grec al lotului 2 al Autostrăzii Sebeș-Turda (A10) a fost amenințat cu rezilierea contractului dacă nu se mobilizează până la sfârșitul lunii aprilie 2109. Luni are întâlnire cu Ministrul Transporturilor.  

"Sunt nemulțumit cu privire la stadiul lucrărilor pe lotul 2. Luni ii voi invita la sediul ministerului. Am spus: nu vreau să vină nimeni din România, nu mă interesează reprezentatul local cine este pe şantier, vreau să vină cel de la firma mamă din Grecia, să vorbesc cu el. Ca să văd exact care sunt problemele lor. Înţeleg că au nişte probleme financiare. Bun. Eu pot să înţeleg că le au, dar în contextul în care tu din România ţi-ai luat toţi banii, plăteşte subcontractorii români. Şi bagă-i la lucru. Sunt undeva la 100 de firme care au avut lucrări cu firma respectivă şi nu au fost plătiţi. Încă o dată, e un lucru care mă doare pe mine, nu neapărat ca şi ministru, mă doare ca şi român. Am înţeles că tolerăm anumite lucruri, dar până la un punct. Nu mai stau să aştept promisiuni, pentru că am văzut unde duc aceste promisiuni. De obicei ele se finalizează în unele claim-uri. Să înţeleagă toată lumea ce înseamnă claim: sunt bani nemunciţi din punctul meu de vedere. Unele firme vin şi, în loc să se mobilizeze conform promisiunilor pe care şi le-au luat în contracte, încep şi studiază câteva clauze din contract şi vin să facă tot felul de claim-uri", a declarat ministrul Cluj, punctând că "mesajul pe care antreprenorii trebuie să-l înțeleagă este unul foarte clar: ori se mobilizează si muncesc, ori pleacă acasă". Mai multe AICI!

Loading...
Comenteaza