DNA a cerut arest preventiv pentru fostul deputat Sebastian Ghiţă. Instanţa Supremă a respins cererea de arestare

DNA a cerut arest preventiv pentru fostul deputat Sebastian Ghiţă. Instanţa Supremă a respins cererea de arestare
Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) au cerut, marţi, la instanţa supremă, înlocuirea măsurii controlului judiciar pe cauţiune cu arestul preventiv în cazul lui Sebastian Ghiţă.

UPDATE

Sebastian Ghiţă rămâne sub control judiciar cu interdicţia de a părăsi ţara, instanţa a respins arestarea
Completul de cinci judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) a decis, marţi, să respingă solicitarea DNA de înlocuire a controlului judiciar cu arestul preventiv în cazul lui Sebastian Ghiţă, astfel că fostul deputat rămâne cu control judiciar pe cauţiune.

 

Motivul cererii DNA îl reprezintă faptul că fostul deputat nu a respectat obligaţiile impuse de controlul judiciar.

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie au cerut, marţi, înlocuirea măsurii controlului judiciar pe cauţiune cu arestul preventiv în cazul lui Sebastian Ghiţă pe motiv că fostul deputat nu a respectat obligaţia de a fi prezent ori de câte ori i s-a solicitat de către organul judiciar, dar şi suspiciunea rezonabilă că acesta ar fi părăsit teritoriul ţării. Un alt aspect invocat de procurori a fost reprezentat de anturajul fostului parlamentar.

Pe de altă parte, avocatul lui Sebastian Ghiţă a precizat că în contestaţia procurorilor nu se regăseşte cererea de înlocuire a măsurii controlului judiciar cu cea a arestului preventiv, aceasta fiind formulată doar oral, aşa că apărătorul a cerut instanţei să o respingă drept inadmisibilă şi nefondată. Totodată, avocatul a susţinut că Sebastian Ghiţă a fost citat în dosarul "Ponta-Blair", însă în respectiva cauză fostul deputat nu are nicio măsură preventivă. Apărătorul a mai argumentat că fostul parlamentar ar fi avut abia miercuri obligaţia de a se prezenta la poliţie, invocând de asemenea faptul că nu se poate dovedi că a avut la cunoştinţă despre derularea procesului de marţi.

Pe 16 decembrie, ÎCCJ a admis solicitarea fostului deputat de ridicare a interdicţiei de părăsire a ţării "fără încuviinţarea organului competent", în dosarul în care este judecat alături de foştii şefi ai Parchetului Curţii de Apel Ploieşti Aurelian Mihăilă şi Liviu Tudose, fostul şef al Direcţiei Generale Anticorupţie Prahova, Constantin Isps, şi Viorel Dosarul, fost şef al Poliţiei Judeţene Prahova.

Decizia de ridicare a interdicţiei, nedefinitivă şi nici executorie, i-a fost înmânată lui Sebastian Ghiţă luni dimineaţă, 19 decembrie, când acesta s-a prezentat la sediul IPJ Prahova pentru măsura controlului judiciar, potrivit unui comunicat remis de Poliţia Română.

Fostul deputat a fost citat miercurea trecută, la ora 12, de către procurorii DNA Ploieşti, în dosarul Ponta - Blair în care este acuzat de spălare de bani. Sebastian Ghiţă nu s-a prezentat, în faţa procurorilor ajungând doar avocaţii săi, ulterior fiind dat în consemn la frontieră.

Ministrul de Interne, Dragoş Tudorache, a solicitat, de urgenţă, şefului Poliţiei Române, efectuarea unei anchete interne cu privire la modul în care au acţionat poliţiştii în cazul dispariţiei fostului deputat Sebastian Ghiţă, urmând a fi dispuse măsuri în consecinţă, a anunţat IGPR.

Poliţia Română susţine că s-a solicitat sprijin şi Poliţiei de Frontieră, că au fost făcute verificări la punctele de trecere a graniţei şi că, "până în prezent, nu au fost identificate date care să confirme ieşirea din ţară".

Din comunicat reiese că Sebastian Ghiţă se afla sub supravegherea Direcţiei Operaţiuni Speciale (DOS) de luni, 19 decembrie, din dispoziţia DNA Ploieşti, dar, susţine Poliţia Română, ordonanţa procurorilor "nu a presupus un control în trafic sau limitarea libertăţii inculpatului".

 

Loading...
Comenteaza