DNA Cluj, spaima primarilor. Ultima captură: edilul din Baia-Mare

DNA Cluj, spaima primarilor. Ultima captură: edilul din Baia-Mare
Primarul municipiului Baia Mare, Cătălin Cherecheş, este acuzat de procurorii DNA, Serviciul Teritorial Cluj, de luare de mită, trafic de influenţă şi efectuarea unor acte de comerţ incompatibile cu funcţia sa. Cherecheş este a patra „captură" a procurorilor clujeni la „categoria primari".

Cătălin Cherecheş a fost dus, ieri, cu mandat, la Biroul Teritorial al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) Baia Mare, unde a fost audiat sub coordonarea unor procurori de la Serviciul Teritorial DNA Cluj. După mai multe ore de audieri, Cherecheş a fost lăsat să plece, procurorii neluând măsura reţinerii. Cu toate acestea, primarul din Baia Mare a fost pus sub învinuire, fiind acuzat de infracţiuni grave de corupţie: luare de mită în formă continuată, trafic de influenţă în formă continuată şi efectuarea unor operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia pe care o îndeplineşte. În dosar se efectuează acte de urmărire penală şi faţă de alte persoane.

Tot ieri au avut loc mai multe percheziţii, una la sediul Primăriei Baia Mare şi la trustul de presă e-Maramureş care ar fi fost preluat în ianuarie 2013 de o societate condusă de către interpuşi ai primarului Cătălin Cherecheş. Anchetatorii au ridicat de la sediul trustului de presă mai multe documente şi unităţi de calculator. Cercetările efectuate vizează modul în care trustul de presă a fost preluat în ianurie 2013 de societatea Transilvania Media Trust, care ar fi condusă de către interpuşi ai primarului Cătălin Cherecheş.

Totodată, Cherecheş este urmărit penal pentru că ar fi luat mită de la mai mulţi patroni în schimbul unor contracte cu Primăria Baia Mare. "În cursul anilor 2011-2013, învinuitul Cherecheş Cătălin, primar al municipiului Baia Mare, a pretins şi primit sume de bani cu titlu de foloase necuvenite de la reprezentanţii a cinci societăţi comerciale, pentru a-şi încălca atribuţiile de serviciu şi pentru a favoriza aceste societăţi comerciale în procedurile de achiziţie publică organizate de Primăria municipiului Baia Mare, atât cu ocazia atribuirii contractelor, cât şi pe parcursul derulării acestora", se arată în rezoluţia de începere a urmăririi penale. Procurorii mai arată că "în perioada februarie-mai 2013, învinuitul Cherecheş Cătălin, în calitate de primar al municipiului Baia Mare, a efectuat operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia pe care o deţine, prin intermediul a două persoane din anturajul său care erau, în mod aparent, reprezentanţii legali a două societăţi comerciale. Concret, în cursul lunii mai 2013, în scopul achiziţionării unei licenţe pentru un post de televiziune, învinuitul Cherecheş Cătălin a făcut demersuri pentru modificarea acţionariatului celor două firme astfel încât apropiaţii săi să devină acţionari şi/sau administratori ai acestor societăţi comerciale".

Cătălin Cherecheş a fost ales în funcţia de primar la alegerile parţiale din mai 2011, iar la alegerile locale din 2012 a fost reales cu 86,3% din voturi. În ianuarie 2013, Cherecheş a fost exclus din PNL, în urma unui scandal generat de faptul că ar fi dus o campanie împotriva candidaţilor maramureşeni pentru alegerile parlamentare. Nici Cătălin Cherecheş, la fel ca predecesorul său, Cristian Anghel, nu a fost reţinut de procurori, în ciuda acuzaţiilor grave care i se aduc. Cristian Anghel (PNL), care a reprezentat băimărenii din 1993 până în 2010, a fost acuzat în 2007 de abuz în serviciu, iar în urma procesului de corupţie, în martie 2010, a fost condamnat, definitiv, de Curtea de Apel Cluj, la doi ani şi şase luni de închisoare cu executare. În februarie 2011, Anghel, care între timp şi-a dat demisia din PNL, a fost eliberat condiţionat.

Un alt primar care a ajuns la închisoare ca efect al unui rechizitoriu întocmit DNA Cluj este Petru Toadere, fostul edil din comuna clujeană Călăţele. Toadere a fost condamnat definitiv, de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în iunie 2012 la trei ani de închisoare, cu executare, pentru trafic de influenţă. Anchetatorii l-au acuzat atunci că a pretins de la doi denunţători, reprezentanţii unei firme care exploata în Călăţele o carieră de piatră, suma de peste 10.000 de euro (din care a primit 5.000, la data când a fost arestat preventiv) pentru a înlesni obţinerea unor avize necesare pentru scoaterea din circuitul silvic a unor terenuri cu vegetaţie forestieră. În 19 martie anul curent, Toadere a fost eliberat condiţionat. Fostul primar al comunei clujene Călăţele, Petru Toadere, abia ieşit din închisoare, riscă să ajungă din nou după gratii, fiind condamnat, recent, la patru ani cu executare, pentru alte fapte de corupţie, într-un dosar judecat, de această dată, la Zalău. Fostul primar a atacat sentinţa la Curtea de Apel Cluj.

Cel mai mediatizat caz cercetat de DNA Cluj în ultimii ani este cel al fostului primar al municipiului Cluj-Napoca, Sorin Apostu. Edilul Clujului a fost reţinut de procurori în noiembrie 2011, fiind ulterior arestat. Apostu, care a pretrecut 10 luni în arest preventiv, este acuzat de luare de mită, trafic de influenţă, complicitate la spălare de bani şi fals. În dosar este inculpată şi soţia sa, avocata Monica Apostu, prin cabinetul căreia s-ar fi „tranzacţionat" mita primită de la doi oameni de afaceri. Procesul soţilor Apostu se apropie de final, la Curtea de Apel Mureş, unde a fost strămutat dosarul.

 

 

Loading...
Etichete
Comenteaza