Doi hoţi, prinşi în flagrant la furat de...vin

Doi hoţi, prinşi în flagrant la furat de...vin
Polițiștii au identificat sâmbătă seara, în flagrant delict, doi bărbați care ar fi sustras băuturi alcoolice din pivniţa unei societăţi comerciale din centrul municipiului.

Cei doi, un clujean de 31 de ani şi un sibian de 27 de ani, au fost depistaţi de agenţii Secției 1 Poliție pe strada Tipografiei, imediat după ce ar fi sustras mpatru baxuri de vin din pivnița unui local situat pe strada Iuliu Maniu.

"În fapt, în jurul orei 19:40, cei în cauză, profitând de faptul că uşa de la pivniţa respectivei societăţi comerciale era deschisă şi neasigurată, au sustras din interior un număr de patru cutii cu sticle de vin. Prejudiciul, în valoare de circa 1.200 de lei, a fost recuperat de către polițiști", au transmis repprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Cluj.

Față de cei doi se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, faptă prevăzută și pedepsită de Codul penal.

Loading...
Comenteaza