Furtună apocaliptică de Sfântul Ilie VIDEO/GALERIE FOTO

Furtună apocaliptică de Sfântul Ilie VIDEO/GALERIE FOTO
Aşteptată de o săptămână, aceasta a măturat oraşul. Străzi inundate, acoperişuri smulse sau copaci aruncaţi în trafic au fost imaginile de coşmar pentru clujeni ieri după-amiază.

Ploaia a durat circa 20 de minute, a fost violentă, cu grindină şi a reuşit să transforme Clujul într-o cetate sub asediu: circulaţia a fost blocată, străzile, inundate, iar bucăţi de acoperiş şi copaci întregi au fost smulşi de vânt.

Natura dezlănţuită a afectat străzile în pantă şi centrul oraşului, unde râurile formate în urma precipitaţiilor abundente au adus mormane de sedimente. Artera Observatorului, din Zorilor, a fost blocată pe sensul Variantă - Sigma Center, după ce apa s-a acumulat într-o porţiune mai joasă a şoselei. Prin imensa baltă formată şoferii s-au ferit să se aventureze, de frică să nu cadă într-o gură de canal. De altfel, volumul uriaş de apă a dus la inundarea a zeci de guri de canal, capacele fiind aruncate din cauza presiunii. Calea Turzii a fost, de asemenea, afectată, pe banda întâi la urcare dinspre centru drumul fiind impracticabil din pricina puhoaielor. Torenţii au avansat şi dinspre Constantin Brâncuşi spre Piaţa Cipariu, în Gheorgheni gheaţa rămasă putând fi măturată şi adunată cu făraşul pentru a elibera intrările în case sau garaje.

Mai multe acoperişuri au fost smulse pe străzile Eroilor, Dorobanţilor, Iuliu Maniu, Brâncuşi, I.C. Brătianu şi în apropiere de Teatrul Naţional, fără ca vreo persoană să fie accidentată. Parcul din spatele Teatrului Naţional a fost distrus aproape în totalitate, copacii căzând peste locurile de joacă. Arborii au blocat drumuri în zona Calea Turzii, a străzii Scărişoara şi Observatorului, în timp ce terasele de pe pietonala Eroilor au fost efectiv spulberate de vijelie. S-au înregistrat inundaţii pe străzile Păltiniş şi Cuza Vodă, lângă prefectură. Pompierii au primit sute de apeluri la o oră după ce furtuna se sfârşise, numărul final al acestora urmând să fie stabilit.

Mulţumim tuturor cititorilor ZIUA de CLUJ care ne-au trimis fotografii cu oraşul sub ape pe adresa redacţiei.

Bianca FELSEGHI, Alin GOLBAN
biancafelseghi@ziuadecj.ro, alingolban@ziuadecj.ro

 

Loading...
Comenteaza