Video Furtună ucigașă în Grecia: Doi români au murit, iar unul e în spital/Cod roşu de vreme severă

Furtună ucigașă în Grecia: Doi români au murit, iar unul e în spital/Cod roşu de vreme severă
| Foto: greekreporter.com

MAE a emis o atenționare de călătorie pentru o rgiune a Greciei, care se află sub cod roșu de furtuni și ploi torențiale. În urma furtunii de miercuri doi români au murit, iar altul este rănit.

Ministerul Afacerilor Externe informează românii care se află sau doresc să călătorească în Grecia că Serviciul de Meteorologie a emis cod roșu de vreme nefavorabilă pentru zona Salonic, începând cu noaptea de 10 iulie 2019 până pe data de 12 iulie 2019, respectiv furtuni puternice și ploi torențiale.

"Cetățenii români pot solicita asistență consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Atena: +302106728879 și +302106744544, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCR) și preluate de către operatorii Call Center în regim de permanență.

De asemenea, cetățenii români care se confruntă cu o situație cu caracter de urgență, au la dispoziție și telefonul de permanență al Ambasadei României în Republica Elenă +306978996222 și cel al Consulatului General al României la Salonic +306906479076", se arată în comunicatul MAE.

6 morţi, printre care 2 români, în urma unei furtunii din Halkidiki. Un al treilea român, rănit

Doi români, o femeie şi un băiat de 8 ani, şi-au pierdut viaţa după ce acoperişul unui restaurant din Nea Plagia din regiunea Halkidiki s-a prăbuşit ca urmare a fenomenelor meteo extreme, vânt foarte puternic, ploaie şi grindină, care au lovit miercuri nordul Greciei, iar un alt român rănit a fost transportat la spital, informează un comunicat de presă al Ministerului Afacerilor Externe (MAE).

MAE menţionează că, în prezent, din cauza condiţiilor meteo şi a unor defecţiuni la reţeaua de alimentare cu energie electrică în zonă, comunicarea cu autorităţile locale se desfăşoară cu dificultate. O echipă consulară mobilă s-a deplasat în zonă pentru a obţine mai multe informaţii cu privire la acest incident şi pentru a acorda asistenţă consulară.

Consulatul General al României la Salonic monitorizează cu prioritate situaţia şi menţine legătura cu autorităţile locale, cu cetăţeanul român care este internat, fiind pregătit să acorde asistenţă consulară, inclusiv prin eliberarea documentelor necesare repatrierii trupurilor neînsufleţite şi eliberarea certificatelor de deces pentru cei doi cetăţeni români.

Loading...
Comenteaza