Şi-a apărat „teritoriul” de un tânăr de 22 de ani, la discotecă. L-a atacat pe la spate, umplându-l de sânge

Şi-a apărat „teritoriul” de un tânăr de 22 de ani, la discotecă. L-a atacat pe la spate, umplându-l de sânge
Incidentul s-a petrecut în noaptea de sâmbătă spre duminică, în comuna clujeană Băişoara.

Iulian are 22 de ani, este din comuna clujeană Iara şi munceşte din greu, în construcţii, în localitatea Teiuş (jud. Alba), unde confecţionează prefabricate de beton. La sfârşitul săptămânii, acesta se întoarce întotdeauna acasă şi încearcă să se distreze, atât cât îi permit posibilităţile.

Sâmbătă noaptea, Iulian s-a deplasat împreună cu trei prieteni din sat, printre care şi o fată, la discoteca din comuna vecină, Băişoara. Un loc periculos pentru „nelocalnici", renumit pentru bătăile care se-ncing acolo, mulţi dintre protagonişti ajungând de-a lungul timpului de la discotecă direct la spitalele din Cluj sau Turda.

Duminică, în jurul orei 1:30, acesta a dat să iasă împreună cu prietenii săi din local, fără să bage de seamă că un sătean cam de vârsta sa, Emilian G., îi urmăreşte.

„Brusc, m-am trezit cu un pumn în faţă şi mi-am pierdut cunoştinţa, prăbuşindu-mă la pământ. Apoi, fiind leşinat, n-am mai ştiut numărul pumnilor căpătaţi de la el. M-am trezit doar acasă, la Iara, unde mă aduseseră prietenii, mai mult mort decât viu. Doar dimineaţă, dându-mi "filmul" înapoi, mi-am amintit că, la un moment dat, am avut o mică neînţelegere cu un puşti care i s-a plâns imediat agresorului, iar acesta a vrut să-mi aplice, preventiv, o corecţie, ca să nu mai calc pe acolo şi să-i fac concurenţă la fete", arată, necăjit, tânărul.

Luni, acesta s-a prezentat la IML.Cluj, unde medicii i-au recomandat 8-9 zile de îngrijiri medicale. De acolo, tânărul s-a dus direct la poliţie, unde a întocmit plângere penală împotriva bătăuşului.

Loading...
Comenteaza