Încă o casă din Cluj mistuită de incendiu. Pompierii atrag atenţie asupra instalațiilor de energie electrică

Încă o casă din Cluj mistuită de incendiu. Pompierii atrag atenţie asupra instalațiilor de energie electrică

Încă o casă din Cluj a fost distrusă de un incendiu, în miez de noapte. Şi de această dată cauza probabilă fiind instalația electrică. Din fericire, familia a reuşit să se salveze. 

În cursul nopții trecute, în jurul orei 03.00, o autospecială de stins incendii din cadrul Detașamentului de Pompieri Turda a intervenit pentru stingerea unui incendiu ce a cuprins o casă de locuit din localitatea Șutu, comuna Ciurila. Construcția, din material lemnos, cu o suprafață de aproximativ 180 de metri pătrați, a fost cuprinsă cu repeziciune de flăcări.

Din fericire, întreaga familie a fost trezită de zgomotele produse de incendiul care izbucnise în bucătăria locuinței. Astfel au reușit să se salveze în timp util, fără a suferi răni.

Pompierii care au intervenit la locul incendiului au desfășurat operațiuni de limitare și stingere a flăcărilor timp de mai bine de trei ore, iar cercetările preliminare au indicat ca și cauză probabilă o supraîncărcare a instalației electrice.

Patru case şi un autocar, făcute scrum la Cluj! Incendii provocate de defecțiuni la instalațiile electrice

Mai multe case şi anexe gospodăreşti, cât şi un autocar, s-au făcut scrum, în acest final de săptămână, în judeţul Cluj. Se pare că incendiile au fost cauzate de defecțiuni la instalațiile electrice. Mai multe detalii AICI! 

Măsuri preventive în utilizarea în siguranță a instalațiilor de energie electrică

· Nu folosiți instalații electrice improvizate;

·Nu interveniți asupra contorului;

· Orice modificare a instalației de utilizare din gospodărie poate fi făcută doar cu avizul distribuitorului de energie și doar de personal autorizat;

·Intervențiile persoanelor neavizate în rețeaua de distribuție a energiei electrice reprezintă risc major de accidente fatale;

·Efectuați verificarea instalației de utilizare o dată la doi ani, cu personal autorizat;

·Utilizați doar siguranțe calibrate la tabloul electric din locuință;

· Instalați și utilizați aparatura electrocasnică respectând indicațiile producătorului din prospectul produsului;

·Verificați periodic cordoanele de legătură ale aparatelor electrice și înlocuiți-le atunci când sunt uzate;

·Nu utilizați receptoare electrice neomologate;

·Amplasați și utilizați aparatele electrice departe de apă - majoritatea accidentelor de natură electrică se produc din cauza folosirii curentului electric în apropierea sau în contact cu apa;

·Nu executați lucrări de construcții sau săpături, nu înființați plantații şi nu depozitați materiale în vecinătatea rețelelor de distribuție fără aviz din partea companiei noastre;

·Respectați indicațiile inscripțiilor de avertizare amplasate pe instalațiile de distribuție;

·Nu aruncați obiecte peste rețelele electrice de distribuție şi nu interveniți asupra acestora;

·Nu deteriorați construcțiile, îngrădirile sau inscripțiile de identificare și avertizare aferente rețelelor electrice de distribuție;

·Nu limitați și nu îngrădiți accesul angajaților noștri la instalațiile de distribuție prin execuția unor lucrări în proximitatea acestora;

· Nu interveniți, nu forțați blocajele instalațiilor electrice;

· Nu atingeți stâlpii, nici conductoarele (firele), chiar căzute la pământ;

· Nu atingeți tablourile electrice, firidele sau cutiile de distribuție;

· Nu vă urcați pe stâlpii liniilor electrice aeriene;

· Nu manevrați obiecte metalice (schele, scări, țevi, sârme etc.) în apropierea sau sub liniile electrice aeriene;

· Nu manevrați unelte de pescuit din fibră de carbon sub/sau în apropierea liniilor electrice aeriene;

· Nu încercați sustragerea de elemente componente ale instalațiilor de distribuție;

·Construcțiile ilegale în vecinătatea rețelelor de energie electrică prezintă un risc major.

Utilizarea în siguranță a instalațiilor de gaze naturale

· Verificați și curățați coșurile de fum de două ori pe an, obligatoriu înaintea sezonului rece.

·Nu lăsați focul nesupravegheat

·Nu obturați canalul de fum

·Asigurați ventilarea permanentă a încăperilor în care sunt instalate aparate cu flacără liberă

· Aerisiți încăperile înainte de aprinderea focului

·Apelați imediat numerele de urgență atunci când sesizați miros specific

·Nu folosiți improvizații, ele sunt un pericol permanent de explozii ce pot genera pierderi materiale și chiar umane

Nu utilizați coșuri de fum fără protecție, neetanșate sau obturate (necurățate) și care nu permit evacuarea gazelor arse! Atenție nu lăsați copiii nesupravegheați în apropierea unor surse de foc deschis sau a echipamentelor electrice!

Loading...
Comenteaza