Începe goana după cadouri. Câţi bani au românii pentru ghetuţele de Moş Nicolae

Începe goana după cadouri. Câţi bani au românii pentru ghetuţele de Moş Nicolae

Ca în fiecare an, în seara zilei de 5 decembrie, Moș Nicolae umple ghetuţele copiilor cu cadouri, iar celor mai puţin ascultători le lasă şi o nuieluşă.

Un procent de 87,3% dintre românii din mediul urban au arătat că intenționează să cumpere cadouri de Moș Nicolae pentru cei dragi şi în acest an.

Suma medie pe care o vor aloca românii pe cadourile de Moș Nicolae în 2018 este de 345,26 lei, valoare apropiată celei alocate anul trecut (340,92 lei în 2017).

De menţionat că aproape jumătate dintre persoanele intervievate (43,9%) intenționează să cheltuie cu această ocazie între 100 și 250 lei.

Cele mai căutate cadouri rămân dulciurile (70,4%), urmate de jucării (48,2%) şi de articolele de îmbrăcăminte/încălțăminte (41,7%).

"De asemenea, se vor oferi și fructe, cosmetice/parfumuri sau cărți. Pe lângă acestea, au mai fost menționate bijuterii și accesorii, articole de design, accesorii pentru smartphone/tabletă sau chiar electronice și electrocasnice. Cei care nu au găsit cadoul potrivit, vor oferi și bani (2,0%)", precizează autorii studiului.

Mednet Marketing Research a realizat studiul online, pe un eșantion reprezentativ la nivel național urban (orașe mici – sub 30.000 locuitori, orașe mijlocii – 30.000-100.000 locuitori, orașe mari – peste 100.000 locuitori) în perioada 23 – 29 noiembrie 2018.

Loading...
Comenteaza