Incredibil! Corupţia la Consiliul Judeţean era generalizată: TOTUL PE INTERES

Incredibil! Corupţia la Consiliul Judeţean era generalizată: TOTUL PE INTERES
Ancheta DNA Cluj cu privire la faptele de corupție din Consiliul Județean are proporții mult mai mari decât ne imaginam la momentul arestării lui Horea Uioreanu.

Aproape 50 de oameni cu funcții în administrație sau în mediul privat au fost filați de anchetatori, adică le-au fost ascultate telefoanele, au fost înregistrați ambiental și au fost fotografiați în diverse momente. Ancheta a început de la sesizarea din oficiu din 10 ianuarie a procurorului șef DNA Cluj, Elena Botezan, cea care l-a înfundat și pe fostul primar Sorin Apostu. 

Un document al DNA din cadrul cercetării penale a presupuselor fapte de corupție din CJ Cluj cuprinde relatări şocante. Actul arată că în CJ sunt două tabere care se luptă pe banul public. Din același document rezultă că în perioada anchetată nu a existat niciun contract care să nu fie dirijat și nu s-a cheltuit niciun leu în afara grupului de interse. Procurorul Elena Botezan arată că licitații publice, transparență și legalitate sunt simple noțiuni în CJ Cluj.

"Din măsurile tehnice a rezultat confirmarea datelor inițiale privind dirijarea sumelor alocate pe contracte finanțate de CJ Cluj în toate situațiile. În acest sens arătăm că există bănuiala rezonabilă că sumele ce sunt alocate bugetar de Consiliul Județean Cluj pe diverse proiecte ale instituțiilor sau unităților administrativ teritoriale aflate în subordinea sa sunt atent urmărite de grupul de persoane vizat în investigația penală, în sensul că nicio sumă de bani nu este cheltuită în afara grupului de interese. Practic, s-a constatat din convorbirile telefonice că proiectele derulate de primăriile din județul Cluj sunt impuse de grupul de funcționari conturat în jurul președintelui CJ Cluj și reprezintă transpunerea în practică a ideilor acestora, iar activitățile de consultanță, proiectare și execuție sunt realizate de firme aflate în cercul de interese, banii provenind din finanțarea proiectelor întorcându-se, în parte, la cei care au acordat finanțarea, însă de această dată ca folos necuvenit. S-a constatat că, dacă unii beneficiari ai sumelor de bani îndrăznesc să inițieze realizarea lucrărilor cu alte firme decât cele agreate de la nivelul CJ Cluj, prin intermediul numitului Pop Răzvan Marius, li se atrage atenția că cel care alocă finanțarea numește consultantul, proiectantul și executantul. Evident, piața nu este una liberă, iar termenii de licitații publice, transparență administrativă sau legalitate sunt simple noțiuni, fără aplicație în ideologia de administrație publică județeană".

Potrivit DNA, în mai multe comune s-au construit cămine culturale pentru rromi, săli de sport și capele total inutile.

Citeşte mai mult pe clujust.ro.

 

Loading...
Comenteaza