Istoria medicilor celebri ai Clujului

Istoria medicilor celebri ai Clujului

Universitatea de Medicină şi Farmacie (UMF) Cluj a inaugurat ieri un muzeu al medicinei clujene în care tronează figurile profesorilor-doctori  Iuliu Haţieganu, Iacob Iacobovici şi Valeriu Bologa.

 

“Unul din punctele de rezistenţă ale muzeului îl reprezintă faptul că avem o sală destinată foştilor rectori şi prorectori ai UMF. E o datorie morală a noastră să arătăm respect nu doar făuritorilor şi continuatorilor de şcoală medicală clujeană, ci şi celor care duc mai departe prestigiul acestei şcoli”, a declarat conferenţiarul universitar Cristian Bârsu, cel care a organizat în şapte luni Muzeul de Istorie a Medicinei “Valeriu Bologa”, deschis ieri pe strada Avram Iancu nr. 32.

 

Bârsu spune că cele mai importante zece personalităţi medicale clujene între 1920 şi 1960 sunt şi primele două generaţii de medici ieşiţi din şcoala clujeană. Printre ei se numără Iuliu Haţieganu, primul decan al Facultăţii Româneşti de Medicină din Cluj (1919 – 1920),   dar şi rector al Universităţii Babeş – Bolyai, ministru al Sănătăţii şi membru al Academiei Române, Iacob Iacobovici, fondatorul şcolii române de chirurgie din Transilvania, Victor Papilian, autorul primului manual de anatomie, Iuliu Moldovan, primul profesor din Cluj, ce a predat igienă şi igienă socială, Titu Vasiliu, fondatorul şcolii de anatomie patologică, Valeriu Bologa, primul profesor al catedrei de istoria medicinei din România, Titu Gane, întemeietorul secţiei de pediatrie, Dimitrie Negru, ce a înfiinţat în 1923 Institutul de Radiologie din Cluj, Ioan Goia, fondatorul semiologiei medicale, Dimitrie Michail, oftalmolog faimos, fost decan al Facultăţii de Medicină din Cluj.

 

Muzeul reuneşte şi obiecte personale ale acestora, primele reţete cu parafa lui Haţieganu, dar şi mobilier sau instrumente medicale dinaintea primului război mondial şi din perioada interbelică. Din galeria marilor figuri nu lipsesc nici Emil Racoviţă, profesor de biologie, şi Victor Babeş, fondatorul şcolii române de patologie şi bacteriologie.

 


Loading...
Comenteaza