Video Kickboxing nocturn la Cluj. Doi șoferi s-au bătut pentru un loc în față la benzinărie

Kickboxing nocturn la Cluj. Doi șoferi s-au bătut pentru un loc în față la benzinărie

Doi conducători auto au fost surprinși de o cameră de luat vederi amplasată pe un taximetru în timp ce își cărau pumni în incinta stației de combustibil Lukoil de pe Calea Turzii.

“Vreau să vă arăt ce cameră bună mi-am achiziționat. Se vede foarte bine noaptea, așa-i? La un moment dat se văd și expresiile fețelor celor doi băieți care încercau să afle care a fost primul în benzinărie. Au intervenit rapid ceilalți, eu i-aș fi lăsat puțin să se descarce. Nu am prea înțeles ce s-a întâmplat. Până la urmă se vede bine, se aude fain?”, a relatat martorul întâmplării, pe grupul de Facebook Șoferi de Week-end Cluj.

Unul dintre protagoniștii incidentului era într-un autoturism, iar celălalt, într-un microbuz, iar amândoi își disputau locul la coadă. Bătaia a pornit după ce ocupantul automobilului a ieșit din mașină și s-a deplasat în direcția microbuzului ca să îl ia la rost pe șoferul respectiv.

Alți doi bărbați care se aflau în zonă au sărit să îi despartă pe cei doi bătăuși. De remarcat că incidentul a avut loc sâmbătă seara, la ora 18:12, când traficul în stațiile de combustibil din oraș este relativ redus. 

"Eu eram parcat după colț și am mers să iau fise. Când am parcat, nu am remarcat BMW-ul. Poate era deja după microbuz și nu l-am văzut. De când s-a întâmplat asta până când am dat eu cu jetul de apă au trecut vreo 15-18 minute. Eram după microbuz. După ce aproape că s-au bătut, cel cu microbuzul de la Christian Tour l-a lăsat pe BMW în fața lui", menționează un alt șofer din benzinărie.

Loading...
Comenteaza