Libertate salvată de greşeala poliţiştilor

Libertate salvată de greşeala poliţiştilor
Cererea procurorilor DIICOT de rearestare a lui Alexandru Uioreanu a fost respinsă de Curtea de Apel Cluj, întrucât instanţa nu a fost legal sesizată. Decizia a fost luată ieri de judecători, prin urmare Uioreanu jr. rămâne în libertate.

Curtea de Apel Cluj a respins ieri sesizarea făcută de procurorii DIICOT în cazul lui Alexandru Uioreanu, astfel, tânărul, condamnat cu suspendare pentru trafic de droguri, rămâne în libertate.

Deşi cererea procurorilor de a se revoca măsura obligării de a nu părăsi localitatea şi înlocuirea acesteia cu arestul în cazul lui Uioreanu jr. ar fi urmat să se judece abia în septembrie, odată cu apelul, anchetatorii au solicitat instanţei să schimbe termenul, respectiv să-l urgenteze. Astfel, ieri, Alexandru Uioreanu a venit la Curtea de Apel Cluj însoţit de mama sa şi de avocaţi, pentru ca instanţa să pună în discuţie solicitarea procurorilor Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT).

Înainte de a se deschide şedinţa pe dezbateri, avocatul Tiberiu Ban, apărătorul lui Uioreanu jr., a invocat excepţia nelegalei sesizări a instanţei cu privire la încălcarea unor obligaţii care i-au fost impuse de Tribunalul Cluj odată cu suspendarea executării pedepsei. Amintim că Alexandru Uioreanu a primit o condamnare de 2 ani şi 6 luni la închisoare cu suspendare pentru trafic şi consum de droguri, sentinţa fiind pronunţată de Tribunalul Cluj la sfârşitul lunii martie. În noaptea de 9 spre 10 aprilie, Uioreanu jr. a fost găsit pe stradă de poliţişti, fără a avea asupra sa acte de identitate, în compania unui coinculpat. Tânărul, în vârstă de 17 ani, a fost văzut în compania lui Adrian Ciprian Tition, singurul inculpat condamnat cu executare în dosarul lui Uioreanu jr., deşi avea interdicţia de a se întâlni cu acesta. Poliţiştii au sesizat procurorii DIICOT, care, la rândul lor, au cerut instanţei rearestarea tânărului.

Însă, potrivit Codului de procedură penală, în cursul judecăţii, poliţiştii care efectuau supravegherea inculpatului erau obligaţi să sesizeze instanţa şi nu procurorul cu privire la încălcarea obligaţiilor de către cel pus în libertate prin suspendarea executării pedepsei. „În caz de încălcare cu rea-credinţă a măsurii aplicate sau a obligaţiilor, măsura obligării de a nu părăsi localitatea va fi înlocuită cu măsura arestării preventive, în condiţiile prevăzute de lege. Organul de poliţie desemnat de organul judiciar care a dispus măsura verifică periodic respectarea măsurii şi a obligaţiilor de către învinuit sau inculpat, iar în cazul în care constată încălcări ale acestora, sesizează de îndată procurorul, în cursul urmăririi penale, sau instanţa, în cursul judecăţii", prevede articolul 145, aliniat 3 din Codul de procedură penală, invocat de avocatul Tiberiu Ban în şedinţa de judecată de ieri.

După o oră de deliberări, judecătorii Curţii de Apel Cluj au admis excepţia invocată de avocat şi au respins cererea făcută de DIICOT întrucât instanţa nu a fost legal sesizată. Decizia poate fi atacată cu recurs la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Apelul declarat de inculpat, dar şi de procurori, împotriva sentinţei prin care Uioreanu a fost condamnat la 2 ani şi 6 luni de închisoare cu suspendare, se va judeca abia la sfârşitul lunii septembrie.

Fiul preşedintelui Consiliului Judeţean Cluj a fost arestat în 20 decembrie 2012 şi a petrecut mai mult de o lună în arest preventiv, fiind eliberat în 29 ianuarie 2013. Tribunalul Cluj, când a suspendat executarea pedepsei, l-a obligat pe Uioreanu jr. să urmeze un tratament în scopul dezintoxicării, să nu frecventeze locuri sau localuri despre care ştie că sunt frecventate de persoane care consumă droguri sau în care ştie că se consumă droguri şi să nu intre în legătură cu persoane despre care ştie că sunt consumatoare de droguri.

Loading...
Comenteaza