Licitaţii cu „scamatorii" în transportul judeţean. Cum dispar cuvinte cheie din caietele de sarcini

Licitaţii cu „scamatorii
Un grup de firme care operează în transportul de persoane a câştigat o serie de licitaţii „cu cântec", să le spunem, după ce în caietele de sarcini s-au întâmplat scamatorii. Vă propunem o investigaţie ZIUA de CLUJ, care a pornit de la un conflict între două firme de transport.

La Turda există un adevărat scandal în transportul de persoane, între Societatea de Transport Public (STP), care face transportul în interiorul municipiului, şi Tours Claus SRL, membră a grupului Alis, care are trasee intra-judeţene, pe relaţia Turda - Câmpia Turzii şi care, de asemenea, are contract pentru curse speciale cu Lapp Insulator, o companie de pe platforma industrială a oraşului.

Reprezentanţii STP spun că nu pot face transport local normal, odată ce cursele Alis le iau o bună parte dintre clienţi. Şi că Tours Claus face ilegalităţi. Pe de altă parte, cei de la Alis afirmă că efectuează curse legal şi că STP-ul vrea să le facă deservicii călătorilor.

Până la urmă, despre ce este vorba. Transportatorii îşi fac un plan de business, în urma căruia se înscriu şi câştigă sau nu licenţe pentru diverse trasee, în urma unor şedinţe de atribuiri electronice. Orice traseu câştigat presupune o investiţie în autobuze şi consumabile, în asigurări şi salarii de şofer. Dacă cineva - cu tupeu - nu respectă prevederile din caietul de sarcini, ia practic clienţii celui care îşi vede - cu bun simţ - de treabă. Şi îi dă afacerea peste cap. În mare, cam de asta se plânge STP: că îşi face treaba, dar că Alis îi dă businessul peste cap.

Ce spune Alis. „Fabrica Lapp are 300-400 de angajaţi din Turda, Câmpia Turzii, Mihai Viteazu, Copăceni şi are contract de transport cu noi. Probabil au solicitat ofertă de preţ şi de la STP, dar ne-au ales pe noi. Nu le convine, dar noi avem licenţe", a spus Liviu Jişa, patronul Tours Claus, completat de Alin Popovici, directorul general al unei alte firme din cadrul Alis, Auto Trust: „Nimeni, din anii 50, nu a cerut ca plecarea din Turda spre Câmpia Turzii să se facă din autogară. Din Micro III, oamenii ar trebui să ia un autobuz STP, să vină până aproape de centru, la autogară, iar de acolo să plece înapoi, spre Câmpia Turzii, cu Alis. Nu e în beneficiul călătorilor aşa ceva, noi oprim în staţii pentru a veni în sprijinul lor.

Ce spune STP. "Pentru transportul la SC Lapp Insulators SA se efectuează transport din noiembrie 2012, iar licenţele pentru surse regulate speciale s-au eliberat în ianuarie 2014, deci sunt peste doi ani de transport nelegal prin curse regulate speciale fără licenţă. În plus, licenţele s-au acordat în baza unor staţii aprobate nelegal, întrucât firma menţionată a primit în Turda, pentru amenajare de staţii, terenuri aparţinând domeniului public, fără licitaţie şi neidentificate ca suprafaţă, pe termen nelimitat şi cu titlu gratuit", spune Dan Mostecky, directorul punctului de lucru Turda al STP Alba. Acesta a adăugat: "Înainte de SC Tours Claus, călătorii din Turda şi Câmpia Turzii urcau şi coborau în toate staţiile, dar în acea perioadă acest traseu avea regim de traseu local şi era deservit de aceeaşi firmă care făcea transport pe raza municipiilor Turda şi Câmpia Turzii şi nu se punea problema concurenţei şi a legalităţii acestor opriri. A fost decizia autorităţilor transformarea acestui traseu în traseu judeţean şi din acea clipă regimul opririlor legale s-a schimbat limitându-se la cele două autogări din Programul judeţean de transport".

„E un conflict între firme, e problema lor. Primăria are zece procese deschise de STP, aşa a fost colaborarea cu ei în aceşti cinci ani, nu prea fericită", s-a plâns primarul din Turda, Tudor Ştefănie.

STP s-a adresat de mai multe ori consiliului judeţean, dar a primit răspunsuri identice, standardizate, semnate probabil mecanic de Horea Uioreanu şi Vakar Istvan. „Nu ştiu nimic, mă voi interesa", a promis Vakar Istvan, la solicitarea ZIUA de CLUJ.

Nu vom insista neapărat pe situaţia de la Turda, căruia îi vom mai dedica articole pe viitor, ci pe unele situaţii nu tocmai legale pe care le-am descoperit şi le putem proba cu acte în cursul investigaţiei pornite de la acest „conflict între firme", cum spune primarul.

Licitaţii „cu cântec", în avantajul Alis

Despre Alis s-a scris mult. Inclusiv ZIUA de CLUJ relata că Tours Claus operează ruta Cluj-Bucureşti, deşi are licenţă câştigată pe ruta Aiud-Bucureşti şi că face un întreg complex de abateri de la lege. Abia după articolul din ziar, inspectorii ISCTR (Inspecţia de Stat în Controlul Traficului Rutier) au sancţionat compania clujeană.

Primul lucru care sare în ochi este felul în care câştigă licitaţii. Vă prezentăm astăzi trei cazuri, să le spunem trei coincidenţe, de care grupul de firme a profitat din plin. Două dintre aceste coincidenţe ţin de atribuirea care a avut loc la Consiliul Judeţean, pentru traseele clujene, iar a treia este o licitaţie de la Primăria Turda.

a. Autogări dispărute în ceaţă după licitaţie. Avantaj Alis
Fostul preşedinte al consiliului judeţean, Horea Uioreanu, semna hotărârea numărul 328 din 19 decembrie 2012, cu anexe, în care se aproba programul de transport public de persoane prin curse regulate în trafic judeţean pe anii 2013 - 2019. În acest document, fiecare cursă avea prevăzută autogara de unde trebuie să plece şi cea în care trebuie să ajungă (acolo unde este cazul). De altfel, plecarea din autogară nu este o fiţă, ci o lege. „Există un ordin care specifică faptul că plecările şi sosirile din localităţile unde sunt autogări se fac din autogări şi chiar şi stabilea modul cum se repartizează în cazul în care sunt mai multe autogări în oraş. Să fie cât mai aproape de ieşirea din oraş", declara pentru ZIUA de CLUJ, în ianuarie 2015, Octavian David, reprezentantul autorităţii judeţene de transport.

Şi acum, atenţie: toate cursele cu plecare din Turda apăreau în autogara Sens Vest. Numai că, un an mai târziu, când a avut loc atribuirea, în hotărârea numărul 424 din 23 decembrie 2013, curselor de la Turda li s-a extras autogara (documentele, în galeria foto). La Cluj, la Dej, la Câmpia Turzii au rămas neschimbate autogările, dar nu şi la Turda. Această încălcare a legii are o explicaţie simplă: cursele Tours Claus (membru Alis Grup) pe ruta Turda - Câmpia Turzii nu fac transport intrajudeţean, ci transport local în municipiul Turda! Dacă ar trebui să plece din autogară, autobuzele ar pierde tocmai călătorii din centrul oraşului; prin scoaterea autogării, juristul Tours Claus poate merge în faţa oricărei instanţe şi să susţină că s-a respectat întocmai programul de transport. Este exact ce reclamă STP: că Tours Claus îi prejuduciază afacerea făcând curse locale.

Alin Popovici ne-a remis un caiet de sarcini al traseului Turda - Câmpia Turzii, în care apare autogara Sens Vest (unde oricum autobuzele nu opresc). Doar că acest caiet de sarcini nu este aprobat de consiliul judeţean şi, în ciuda faptul că are o ştampilă a Autorităţii Rutiere Române (ARR), nu este semnat.

b. S-a licitat pe „grupe", s-a dat rezultatul pe trasee individuale. Avantaj Alis
Atribuirea din 2013 a fost de asemenea „cu cântec" şi a ajuns la tribunal. S-a licitat pe grupe, dar rezultatul s-a dat pe trasee individuale. Tot în interviul acordat pentru ZIUA de CLUJ, Octavian David susţinea că a greşit şi că a fost sancţionat. Acum să vedem, culmea coincidenţei, cine a ieşit în avantaj de pe urma greşelii căreia îmi permit să îi pun ghilimele: deci, „greşelii": Feldiberc, membră Alis, care a obţinut un traseu Cluj-Napoca - Mociu pe care altfel l-ar fi pierdut în faţa societăţii Fany, şi Daniela Internaţional, din Câmpia Turzii, o firmă apropiată grupului de interese Alis, care s-a ales cu cursele de Frata, în dauna celor de la Daghemana. Fany şi Daghemana au contestat în instanţă atribuirea şi, cât de curând, domnul Octavian David va trebui să explice „la bară" cum s-au petrecut lucrurile.

c. Cum s-a transformat caietul de sarcini la licitaţia de la Turda. Avantaj Alis
Din informaţiile noastre, la licitaţia din 2009 - 2010, pentru transportul local din Turda, caietul de sarcini a suferit modificări, iar coincidenţa face ca Tours Claus (membră Alis, aşa cum am aflat) să fie societatea avantajată. Iniţial, în caietul de sarcini s-a trecut, ca cerinţă minimă, prestarea, în ultimii trei ani, de servicii de transport public LOCAL de persoane cu autobuze. Această cerinţă a fost scosă ulterior.

Pe SEAP (sistemul electronic de achiziţii publice), autoritatea contractantă, Primăria Turda, a venit cu clarificări la caietul de sarcini, scoţând cuvântul „local".

„Clarificări la documentaţia de atribuire. În Fişa de date la cap. IV.3 Capacitatea tehnică şi/sau profesională - Informaţii privind capacitatea tehnică, în loc de:
1. „Informaţii privind experienţa similară Formular 5 din secţiunea „Formulare",
- cerinţa minimă: prestarea, în ultimii trei ani, de servicii de transport public local de persoane cu autobuze"

se va citi:
1. „Informaţii privind experienţa similară Formular 5 din secţiunea „Formulare",
- cerinţa minimă: prestarea, în ultimii trei ani, de servicii de transport public de persoane cu autobuze"

Patronul Tours Claus, Liviu Jişa, spune însă că „toate sunt urbane". „Legea 92 din 2007 prevede clar că şi transportul judeţean e tot local. Sunt nişte aberaţii", a spus Jişa. Acelaşi cuvânt, „aberaţii", a fost folosit şi de primarul din Turda, Tudor Ştefănie: „Cei de la STP au semnat contractul acum cinci ani, iar acum îşi dau seama că au fost probleme la licitaţie. Aberaţii".

În plus, la aceeaşi licitaţie, s-a cerut ca transportul să fie efectuat cu minim 31 de autobuze URBANE, deţinute în proprietate sau în baza unui contract de leasing. În documentaţia de atribuire s-a introdus apoi şi dreptul de a folosi autobuze închiriate, deşi caietul de sarcini nu permitea acest lucru. Or Tour Claus a fost singurul ofertant care a licitat cu astfel de maşini: 23 dintre cele 31 de vehicule erau închiriate. Culmea este că 29 din 31 erau autocare, iar acestea nu fac nicăieri în lume transport urban.

Oferta Tours Claus a fost declarată câştigătoare, dar ea a fost retrasă ulterior. Era să se rupă Alis-ul atunci, pentru că Popovici a zis cea, iar Jişa, hăis.

„Aşa a trebuit atunci, să ne retragem. Aşa era regimul. CNSC ne-a dat câştig de cauză, dar am decis să nu mergem mai departe", a afirmat Jişa.

Cine formează grupul Alis

A este Alin Popovici, LI este Liviu Jişa, S este Sorin Vasile Şipoş. ALIS. În principiu, aceste persoane au pus bazele grupului care face tot ce are chef în transportul judeţean, alături de Ioan George Lăpuşte.

„Ne cunoaşteam şi am zis să facem împreună acest grup. Alis e mai uşor de reţinut şi e cu A, la începutul alfabetului. Se observă mai uşor pe site-uri. Nu suntem cea mai mare firmă din Cluj, Fany e mult mai mare", a explicat Alin Popovici.

El este fondatorul Auto Trust Corporation SRL, înfiinţată în 1992. Firma este controlată acum de Lăpuşte şi Şipoş, iar Popovici a rămas director general.

Jişa a deschis Tours Claus în 2003 şi a cooptat, în 2012, un asociat minoritar, din judeţul Neamţ. El este asociat alături de Şipoş şi de încă o persoană la Feldiberc SRL, fondată în 2001.

Şipoş mai deţine Dan&Cristi Trans SRL, cumpărată în 2009 de el şi Liviu Jişa de la un om de afaceri. Firma funcţiona din 2004, iar în 2010 Jişa s-a retras.

Tot Şipoş are şi Sosim Trans SRL, după numele său, Sorin, şi al soţiei sale, Simina.

Maşinile tuturor acestor companii au inscripţionate pe caroserie numele ALIS.

În sfera de interes a grupului mai sunt două firme: Sebali Trans SRL (din 2001), deţinută de Valer Uţă, şeful de coloană al Autobazei Turda a celor de la Alis, şi Daniela Internaţional (tot din 2001) a lui Sorin Ciurea. Aceste firme nu au inscripţionat ALIS pe maşinile lor.

Firma lui Ciurea a transportat cel puţin în intervalul mai 2012 - aprilie 2013 angajaţii DGFP Cluj care făceau naveta la Cluj din Turda şi Câmpia Turzii. Au discutat tarifele cu Ciurea şi au primit abonamente SC Tours Claus SRL.

Asistaţi de politic. Popovici era vicepreşedinte PSD Cluj, dar spune că s-a retras

Şi acum, condimentele, ca să nu credeţi că toate coincidenţele vin din neant. Alin Popovici apare ca vicepreşedinte PSD Cluj. Spunem „apare", pentru că miercuri a declarat că nu mai este implicat politic. „E adevărat că nu mi-am depus demisia oficial, dar nu mai merg la şedinţe de partid din mai 2014. Vă rog să nu mă asociaţi mediului politic. Nu m-a ajutat nimeni din politică niciodată", a spus Popovici.

El a fost în PDL până în 2011, apoi s-a urcat pe valul USL. Toată lumea ştie că este un apropiat al liderului PSD Turda, consilierul judeţean Cristian Matei, şi al senatorului Alexandru Cordoş.

În vara anului trecut, Tours Claus apărea într-un dosar deschis de DNA, a relatat Clujust.ro: „Surse judiciare au dezvăluit că ancheta DNA Cluj în cazul Uioreanu i-a vizat și pe vicepreședintele CJ Cluj, Ioan Oleleu, și pe consilierul județean și președinte al PSD Cluj, Remus Lăpușan. Cei doi ar fi acționat abuziv pentru susținerea intereselor operatorului de transport persoane Alis Grup (din care fac parte societățile Tour Claus SRL, Feldiberc Trans SRL, Auto Trust Corporation SRL) aparținând oamenilor de afaceri Liviu Jișa, Vasile Șipoș și George Lăpuște, în vederea avantajării grupului de firme în cadrul Programului de transport intrajudețean 2014-2019". Se pare însă că ancheta nu a ajuns nicăieri, în bună parte din cauza senatorului Alexandru Cordoş. Acesta a intrat în atenţia DNA pentru că l-a avertizat pe Ioan Oleleu că îi este ascultat telefonul. Informaţiile ar fi provenit de la finul său, fostul ofiţer DNA Cluj Valentin Tătar.

Ioan Oleleu către preşedintele PSD Cluj, Remus Lăpuşan, în interceptările telefonice din dosarul DNA, despre avertismenul dat de Alexandru Cordoş: „Ce mi-o zis ... o să mori de râs . Ce să zic ceva de genu' că ... să am grijă ce vorbesc la telefoane ... ce vorbim toți, știi?"

Simina Şipoş, soţia lui Vasile Sorin Şipoş, a rămas însă implicată politic: are funcţia de preşedinte al organizaţiei de femei PSD Câmpia Turzii.

În transportul de persoane judeţean, alături de CJ, alte trei instituţii sunt importante: Autoritatea Rutieră Română, Inspectoratul de Stat în Controlul Rutier şi Registrul Auto Român. La ARR este şefă o doamnă din PSD, Irinel Lungu, iar la RAR, un domn tot din PSD, Marius Pop. Doar la ISCTR este un şef interimar despre care nu se ştie că ar avea legături cu social-democraţii, Mihai Badiu. Un şofer Alis ne-a declarat însă că inspectorii ISCTR, poliţia transportului de persoane şi marfă, nu se leagă de maşini. „Se întorc cu spatele şi se fac că nu ne văd", a dezvăluit angajatul Alis. 

Popovici spune însă că, la Turda, maşinile Tours Claus au fost verificate de 98 de ori şi nu au primit decât şase amenzi pentru contravenţii. Sau poate asta confirmă tocmai ce spunea şoferul nostru anonim.

Cum sunt plătiţi şoferii. Cum sunt amendaţi

ZIUA de CLUJ a vorbit cu câţiva şoferi de la Alis pentru a afla cum merg lucrurile în interiorul grupului. Fireşte, le-am promis că nu le voi face publice numele.

a) Plătiţi la negru
Un şofer ne-a explicat cum îşi încasa banii: „Luam salariul minim pe economie. Statul de plată îl semnam o dată la câteva luni. Restul de bani îi primeam în mână. Nu semnam nimic, se merge pe încredere". În plus, a spus că i s-a cerut să lucreze 16 ore pe zi. „La sfârşitul zilei primeam de la taxatoare 10 lei diurnă, alţi bani care nu apar nicăieri", a completat şoferul. De asemenea, diurnele se plăteau tot fără semnătură şi pentru curse ocazionale. „Am dus oameni la Bucureşti, la mitinguri politice. Banii mi-i dădeau mie în mână, dar nu aveam să le dau niciun fel de chitanţă sau factură. De exemplu, nici nu ştiam ce e ăla document de control pentru transport de persoane", a mai relatat şoferul.

b) Amenda o plăteşte firma, punctele le ia şoferul
Şoferii sunt obligaţi să oprească în multe dintre staţiile unde nu au dreptul legal. Staţiile sunt stabilite de Consiliul Local, dar maşinile opresc pe unde le taie capul. Despre asta, vom vorbi pe larg într-un alt articol. Unui poliţist local i-a venit ideea, corectă şi legală, de a da amenzi zi de zi într-o astfel de staţie din Cluj-Napoca, unde autobuzele intra-judeţene opreau ilegal. „Patronii mi-au spus să plătesc amenda din încasări, dar să opresc în continuare. Punctele de amendă însă le luam eu şi ceilalţi şoferi. Unul ajunsese la 12 puncte, mai avea un pic şi rămânea fără serviciu. Cu toate acestea, patronii îl obligau să oprească ilegal în continuare", ne-a explicat şoferul de la Alis cu care am discutat.

Aici vom face o paranteză. Iată ce scria evz.ro în 2013:
"Mă, şobolanule, eşti un om de doi lei. Ce tot îţi trebe mă, miliţianule, ce tot ai cu firma mea?", i-ar fi zis Liviu Jişa unui agent de la Secţia 1 de Poliţie din Cluj-Napoca. Incidentul a avut loc după ce, în ziua respectivă, patru dintre şoferii de la Alis au oprit în staţiile Regiei de transport locale, pentru a debarca pasagerii. Surse judiciare susţin că Liviu Jişa ar fi încercat tot timpul să îl provoace pe agentul de poliţie. "La un moment dat, a vrut să simuleze că a fost lovit pe trecerea de pietoni de maşina de poliţie, care însă a oprit la doi metri de acesta. Apoi, când a văzut că nu ţine manevra, a mers direct la poliţist şi l-a provocat cu expresii injurioase, care au fost adresate într-un loc public", spune un anchetator. Agentul de poliţie nu s-a lăsat intimidat şi a reacţionat după manual. A cerut să fie asistat de doi martori dintre persoanele aflate în stradă, după care şi-a chemat colegii şi l-au dus pe Jişa la Secţia 1 de Poliţie. "În timp ce se scriau declaraţiile, Liviu Jişa a continua cu insultele la adresa agentului de poliţie. Acest lucru l-a costat reţinerea pentru 24 de ore şi începerea urmăririi penale împotriva lui. «Mai ai? Hai, mai ai? Că eu stau pe bani aici. Mie îmi intră pe lună două miliarde de lei vechi, ţie cât îţi intră?», îi striga Jişa poliţistului care a avut curaj să aplice legea şi nu s-a lăsat intimidat de relaţiile pe care omul de afaceri le are la Prefectura Cluj şi la anumiţi senatori USL", mai susţin sursele judiciare. Pe 2 decembrie, agenţii de la Secţia 1 de Poliţie au fost instruiţi să nu mai amendeze maşinile companiei Alis, care încalcă prevederile Codului Rutier şi Hotărărea Consiliului Local Cluj 149/2009".

În loc de concluzii, vom spune "va urma", pentru că cei de la Alis au promis o serie de dezvăluri despre STP.

 

Loading...
Comenteaza