Lovită cu pumnii, picioarele şi muşcată de iubit, antrenor de fitness şi de MMA

Lovită cu pumnii, picioarele şi muşcată de iubit, antrenor de fitness şi de MMA
Tânăra de 23 de ani, o vasluiancă, s-a prezentat cu geamantanele după ea la IML Cluj, înainte de a părăsi definitiv Clujul.

Miercuri, în jurul amiezii, o tânără subţire, cântărind maxim 45 de kilograme, şi-a făcut apariţia la IML Cluj, având în spate un ruscac şi cărând două genţi mari de voiaj. Aceasta, având urme pe faţă - şi după cum mi-a arătat chiar ea - pe tot corpul, mărturiseşte că a venit la această instituţie pentru a-şi scoate certificat medico-legal, după ce aseară încasase o bătaie soră cu moartea de la fostul său iubit.

Acceptă să vorbească despre incident, însă ne roagă să nu dăm nume - nici al său, dar nici al agresorului - deoarece acesta este o personalitate arhicunoscută în lumea MMA-ului şi fitness-ului.

Îmi spune doar atât: fostul iubit are 23 de ani şi este un maramureşean stabilit la Cluj-Napoca, pe care l-a cunoscut la Belfast, în urmă cu un an, unde se afla la muncă, iar sportivul în vacanţă.

Apoi începe să-mi povestească pe scurt drama prin care a trecut aseară, în apartamentul cu chirie pe care-l împărţeau în cartierul Someşeni: „A avut din nou una din crizele lui teribile de gelozie, când i se întunecă totul în faţă şi mă bate, ajungând ca fiecare pumn să-l stârnescă în aşa hal încât, ca o fiară însetată de sânge, să-mi dea altul şi apoi iarăşi altul. E, fără îndoială cea mai cruntă bătaie pe care am primit-o de la el, doar pentru că dialogam cu cineva pe Facebook. E nebun de legat. Şi, în timp ce mă lovea, s-a apucat şi să mă muşte peste tot", spune femeia şi-şi ridică pantalonul arătându-mi o muşcătură de toată frumuseţea. Apoi, mi-a arătat şi altele, răspândite pe întreg corpul.

Intră în cabinet, fiind strigată de către o asistentă. După ce o consultă, medicii legişti îi recomandă între 12 şi 14 zilede îngrijiri medicale. Îşi ia hârtia, o împătură metodic şi o pune în rucsac. Apoi, cu rucsacul în spate, se înhamă şi la cele două genţi de voiaj, pe care le trage pe rotile şi înainte de a se depărta, îmi spune: „Nu mai am în suflet nimic, decât durere. Am bagajele pregătite, după cum vedeţi şi plec din Cluj pentru totdeauna, însă nu înainte de a face o escală la Secţia 7 din Someşeni, ca să fac plângere penală împotriva lui". Şi porneşte la drum, cu paşi energici, în ciuda fiinţei sale atât de plăpânde.

Loading...
Comenteaza