Foto Mai mulţi actori ai Teatrului Naţional Cluj-Napoca, protest faţă de OUG care modifică legile justiţiei

Mai mulţi actori ai Teatrului Naţional Cluj-Napoca, protest faţă de OUG care modifică legile justiţiei
| Foto: mediafax.ro

Actorii Teatrului Naţional Cluj-Napoca, cu banderole albe pe braţe, au ieşit, sâmbătă seara, în faţa instituţiei, înaintea spectacolului cu piesa ”Ţiganiada”, în semn de protest faţă de ordonanţa care modifică legile justiţiei.

Actorii au avut afişe cu mesaje precum „Vrem o justiţie independentă”, „Susţinem protestul magistraţilor” sau „Respectul pentru justiţie nu e opţional”.

Actorul Ionuţ Caras a declarat că, prin protestul organizat, actorii clujeni au vrut să atragă atenţia asupra „derapajelor din România”.

„Avem impresia că ne îndreptăm spre o mare prăpastie. Misiunea actorilor sau a artiştilor dintr-un oraş nu e doar aceea de a aduce buna dispoziţie sau de a fi nişte simpli entertaineri, ci cred că au datoria şi de a semnala problemele care se întâlnesc în societatea în care trăiesc. Credem că şi acesta este scopul teatrului”, a spus Caras.

Actorul a şi postat pe pagina sa de Facebook mesajul ”Susţin protestul magistraţilor”.

Acţiunea de protest a actorilor clujeni a durat 10 minute.

Loading...
Comenteaza