Update Mâncare caldă pentru angajaţii SMURD. Primăria plăteşte 120.000 lei

Mâncare caldă pentru angajaţii SMURD. Primăria plăteşte 120.000 lei

120.000 de lei vor fi alocați de municipalitatea clujeană pentru sprijinirea activității Serviciului Mobil de Urgenţă, Reanimare şi Descarcerare (SMURD) din Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj-Napoca. 

Această sumă va susține activitatea personalului de urgență prin acordarea a două mese pe zi (prânz şi cină), pentru 10 persoane - echipajele de terapie mobilă intensivă ale SMURD Cluj. Masa va fi asigurată de Cantina de Ajutor Social şi Pensiune, instituţie subordonată Consiliului Local Cluj-Napoca. 

Hotărârea a fost luată de consilierii locali, în ședința forului local de marți, 15 ianuarie 2019: "Am votat azi în ședința de Consiliu Local alocarea sumei de 120.000 lei de la bugetul local pe anul 2019 pentru acordarea a două mese pe zi (prânz și cină) pentru 10 angajați ai SMURD Cluj. Arătăm pe această cale considerația și sprijinul nostru pentru tot ce înseamnă SMURD, un serviciu medical de urgență indispensabil comunității clujene", a declarat viceprimarul municipiului Cluj-Napoca, Dan Tarcea. 

Ambulanţe SMURD de la Primăria Cluj şi Beard Brothers 

În 2019, Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Cluj va mai primi o ambulanță de terapie intensivă SMURD de tip C1, din partea Primăriei Cluj-Napoca și o ambulanță nouă pentru echipajul de prim-ajutor SMURD din Florești, cu ajutorul primăriei comunei. Organizația Beard Brothers intenţionează să cumpere o a doua ambulanţă din donaţii pentru SMURD Cluj, prima fiind livrată în decembrie 2018. 

Salvări noi pentru ISU și SAJ Cluj

ISU Cluj a primit, în decembrie 2018, noi autospeciale de intervenţie şi ambulanţe prin proiectul ”Multirisc modul I”, finanțat prin Fondul de Coeziune prin ”Programul Operațional Infrastructură Mare”.

La Cluj au ajuns un complet pentru persoane evacuate/sinistrate în sistem containerizat (trei containere), două autospeciale de intervenție și salvare de la înălțime (42 m) cu nacelă, lift și posibilitatea de refulare a apei din nacelă, dar și o autospecială pentru păstrarea temporară și transport în regim frigorific, dar și 3 ambulanțe SMURD tip B2 pentru echipajele de prim-ajutor.

Loading...
Comenteaza