Marţi, 13, zi nefastă pentru hoţi. 14 au ajuns pe mâna poliţiei

Marţi, 13, zi nefastă pentru hoţi. 14 au ajuns pe mâna poliţiei
Ziua de marţi, 13, a fost cu noroc pentru poliţiştii clujeni. Nu acelaşi lucru pot spune hoţii, rândurile lor fiind rărite drastic.

În doar 24 de ore, au fost depistate 14 persoane bănuite de comiterea unor infracţiuni de furt. Dintre acestea, şapte au fost reţinute, iar faţă de trei s-a luat măsura arestării preventive pentru 30 de zile.

Doi bărbaţi au fost prinşi pe Calea Dorobanţilor transportând într-o geantă de voiaj băuturi alcoolice, detergenţi şi dulciuri în valoare totală de aproximativ 1.000 lei, pe care au susţinut că le-ar fi primit de la o altă persoană.

Cercetările poliţiştilor au infirmat spusele lor, stabilindu-se că ei ar fi pătruns prin efracţie în noaptea de 12 spre 13 ianuarie într-un magazin, de unde ar fi sustras produsele respective.

"Faţă de cei doi, de 27 şi 36 de ani, din judeţele Bistriţa - Năsăud şi Cluj, s-a luat măsura reţinerii penru comiterea infracţiunii de furt calificat, în diverse forme de participaţie, faptă prevăzută de Codul penal. Totodată, instanţa a dispus arestarea preventivă a bărbatului de 27 de ani şi măsura controlului judiciar faţă de cel de 36 de ani", au menţionat reprezentaţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Cluj.

O altă persoană, o femeie de 25 de ani, din Câţcău, a fost prinsă de Biroul pentru Centrul Universitar Hasdeu după ce ar fi intrat cu ajutorul unor chei potrivite în camera unui cămin studenţesc de unde şi-ar fi însuşit un laptop si o tabletă.

Prejudiciul, de aproximativ 3.000 lei, a fost recuperat în totalitate de poliţiştii clujeni, iar hoaţa este acum cerceattă pentru pentru comiterea infracţiunii de furt calificat.

Loading...
Comenteaza