Video Mesajul ministrului Cuc pentru protestatarii #şîeu

Mesajul ministrului Cuc pentru protestatarii #şîeu
| Foto: Facebook

Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, a făcut o vizită, vineri, la Bacău, unde a anunţat începerea proiectului Autostrăzii Moldovei.

„Nu întâmplător mă aflu astăzi în Moldova. Am venit ca să anunţ că astăzi vom începe construcţia la Autostrada Moldovei. (...) Este un proiect care a fost lansat în anul 2017, în timpul guvernării PSD, are o valoare de 150 de milioane şi pot să spun că, din punctul de vedere al antreprenorului, mă simt foarte sigur că acest obiectiv va fi dus la îndeplinire în termenul asumat contractual şi din punct de vedere calitativ la standard superioare. Vreau să vă spun că acesta este doar începutul şi o să vedeţi pe toate şantierele o mobilizare exemplară şi toţi constructorii vor lucra aşa cum trebuie, de acum înainte. Mă refer la finalizarea lucrărilor în termenele contractuale pe care şi le-au asumat (...) O să vedeţi o mobilizare exemplară a antreprenorului. Ne-am ţinut de promisiune şi începem lucrările la Autostrada Moldovei”, a declarat Răzvan Cuc.

Întrebat de ce a ales această zi, când va avea loc şi protestul #sîeu, Răzvan Cuc a răspuns: „Noi muncim, noi nu avem pauze la Ministerul Transporturilor şi constructorii, pe perioada în care nu a fost bugetul promulgat, au lucrat în continuare şi nu s-au oprit din lucru”, iar când a fost întrebat ce mesaj transmite celor care vor participa la protestul de la ora 15.00, ministrul Transporturilor a răspuns: „Mesajul este clar. A început construcţia autostrăzii Moldova. Ne-am ţinut de promisiune”.

Loading...
Comenteaza