Michele Placido: "Sunt o mască a lui Cattani "

Michele Placido:
Renumitul actor şi regizor italian Michele Placido a repurtat un mare succes de public în cadrul întâlnirii de la TIFF Lounge. Circa 100 de clujeni l-au asaltat pentru autografe pe îndrăgitul actor, dar au pus şi întrebări interesante legate de filmele regizate de acesta şi de rolurile interpretate de-a lungul timpului.

"Cattani" a răspuns unei întrebări puse de directorul artistic al TIFF, Mihai Chirilov, privind manifestările de adoraţie şi fanatism ale fanilor în urma rolului din serialul "Caracatiţa". "Eu sunt actor, nu sunt nici Corrado Cattani, nici Vallanzasca. Este problema publicului cum percepe un rol şi actorul din spatele rolului, nu a mea. Port doar masca lui Cattani, dar practic sunt un artist care gândeşte liber şi care spune ceea ce gândeşte. Personal pe mine m-au impresionat mereu personajele negative din filme", a declarat Placido.


El a adăugat că în 1978 a primit la Berlin un premiu pentru cel mai bun actor, pentru rolul în care a interpretat un homosexual, cu mult înainte de a juca rolul din "Caracatiţa". El a apreciat în termeni pozitivi Festivalul Internaţional de Film Transilvania (TIFF), spunând că se simte foarte bine aici şi că a luat decizia de a veni anul viitor pe durata întreagă a evenimentului, cu cei cinci copii ai săi. Acesta a adăugat că a vorbit cu unul dintre copiii săi, Michelangelo, pe care l-a chemat să vină în viitoarele cinci zile la TIFF. Placido turnează un film în Franţa, cu mari actori, între care Daniel Auteil, cărora le va spune să vină neapărat la ediţiile viitoare ale TIFF.

Referindu-se la TIFF, actorul a declarat că acesta "cu siguranţă că va exploda la nivel european în viitorii doi ani", deoarece creşte deja de la an la an. Întrebat dacă a avut probleme cu mafia în timpul turnării serialului "Caracatiţa", a declarat că personal nu a avut, dar că "mafia este uneori foarte ignorantă" în ceea ce priveşte forţa filmelor şi nu şi-a dat seama de imensa popularitate a fenomenului "Caracatiţa", care i-a îndemnat pe oameni să discearnă între bine şi rău. "Mafia este pretutindeni. Serialele de televiziune pot fi instrumentalizate. Involuntar, prin intermediul acestor putem influenţa totul, putem ucide politicieni şi chiar comisari de poliţie. Mafia şi chiar premierul Silvio Berlusconi nu au fost prea fericiţi de succesul "Caracatiţei". Berlusconi mi-a reproşat că Italia are o imagine negativă în film.

Placido a încheiat că îşi pune întrebări privind "hollywoodizarea" filmelor. "Industria cinematografică din SUA nu permite intrarea filmelor europene pentru că aceasta este profitabilă, iar americanii vor ca ea să rămână aşa. Filmele gen "Spiderman" sunt jucării gigantice, iar calitatea lor va fi decisă de valoarea umană a actorilor şi regizorilor", a menţionat actorul italian.

Loading...
Comenteaza