Minori din Cluj, prinși după o tâlhărie în plină stradă. El după gratii, ea cercetată

Minori din Cluj, prinși după o tâlhărie în plină stradă. El după gratii, ea cercetată

Un tânăr și o tânără, ambii minori, au fost prinși de polițiștii clujeni după ce au tâlhărit un bărbat, în Dej.

În urma cercetărilor efectuate, polițiștii din Dej au identificat doi tineri bănuiți de comiterea unei infracțiuni de tâlhărie calificată.

"Conform probatoriului administrat, la data de 23 iunie 2019, cei doi – un tânăr în vârstă de 17 ani și o tânără de 15 ani, din comunele Cuzdrioara și Cășeiu, ar fi deposedat prin violență un bărbat de un telefon mobil și circa 40 de lei. Persoana vătămată, un bărbat în vârstă de 40 de ani, din comuna Mica, se afla pe raza municipiului Dej când a fost abordat de cei doi", precizează IPJ Cluj.

Tânărul în vârstă de 17 ani a fost reținut pentru 24 de ore. Polițiștii continuă cercetările, în acest caz, pentru comiterea infracțiunii de tâlhărie calificată, faptă prevăzută de Codul penal.

Loading...
Comenteaza