Miting al angajaţilor din Sănătate la Bucureşti şi protest la Prefectura Cluj

Miting al angajaţilor din Sănătate la Bucureşti şi protest la Prefectura Cluj

Peste 10.000 de persoane sunt aşteptate la mitingul Sanitas din Piaţa Victoriei. Angajaţii nemulţimiţi din Cluj vor protesta în faţa Prefecturii.

Angajaţii din sănătate susţin că pe 11 mai vor ieşi în stradă într-o grevă generală, nemulţumiţi de scăderile salariale. 

"Sunt scăderi uriaşe. Unele merg de la 500 de lei până la 1.100 de lei. Sunt schimbări uriaşe din cauza neîncadrării în acel 85%, mulţi nici nu pot atinge pragul de 55-85%. Toţi le ştiu pe toate, dar nimeni nu înţelege nimic, iar vinovaţii de serviciu sunt cei care luptă pentru oameni. (...) Atunci când noi am cerut ca legea să fie modificată, nu cum ne doream noi, ci cum trebuia să fie la acel moment, nu a fost făcută. Cerem creştere salarială pentru toţi colegii noştri din sistemul de sănătate. (...) Păcat de lege, că am ajuns astăzi să spunem că mai bine nu eram de acord cu această creştere salarială. Este extrem de complexă şi este un haos total", spunea Leonard Bărăscu, preşedintele Sindicatului Sanitas, după luarea deciziei de organizare a protestelor.

Întrebat dacă situaţia se va schimba în cazul în care se va modifica regulamentul de sporuri, Bărăscu a răspuns: "După părerea mea, nu schimbarea regulamentului de sporuri, care a fost făcut împreună cu noi şi care este foarte bun, poate rezolva această problemă".

Acesta a precizat că la mitigul programat pe 26 aprilie sunt aşteptaţi peste 10.000 de angajaţi din sănătate să iasă în stradă. 

În ultimele săptămâni, sute de angajaţi ai spitalelor din toată ţara au protestat faţă de regulamentul sporurilor care a dus la scăderea veniturilor acestora.

Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, susţinea că managenrii de spitale trebuie să se "gospodărească mai bine", astfel încât să reuşească să suplimenteze sporurile din bugetele proprii.

Loading...
Etichete
Comenteaza