Mitropolitul Clujului: Crematoriul uman, un lucru absolut necreştinesc

Mitropolitul Clujului: Crematoriul uman, un lucru absolut necreştinesc
Mitropolitul ortodox al Clujului, Andrei Andreicuţ, a reiterat în mesajul de Crăciun dezaprobarea Bisericii Ortodoxe faţă de realizarea unui crematoriu uman.

Creştinii dezaprobă ideea construirii unui crematoriu uman la Cluj, bazându-se pe argumente biblice şi ale tradiţiei creştine, a subliniat ieri mitropolitul ortodox al Clujului, Andrei Andreicuţ, care a calificat proiectul drept "un lucru absolut necreştinesc şi o necinstire a persoanei umane". În mesajul adresat cu ocazia Crăciunului, ierarhul a îndemnat conducătorii din administraţie şi guvernanţii la o grijă mai mare faţă de oameni.

"Trebuie să cinstim oamenilor personalitatea, sufletul şi trupul. S-a generat o dispută în oraşul nostru, în urmă cu câteva luni. Unii aveau şi parcă mai au intenţia să construiască un crematoriu uman; acest lucru este absolut necreştinesc şi o necinstire a persoanei umane. Trebuie să cinstim şi sufletul, şi trupul. În Sfânta Scriptură, după ce Adam a păcătuit, Dumnezeu i-a spus, printre altele: «Ţărână eşti şi în ţărână te vei întoarce». N-a pomenit nimic de incinerare, ci de întoarcerea în ţărână, de înhumare", a subliniat mitropolitul ortodox al Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului, Andrei Andreicuţ, în mesajul de Crăciun, adresat ieri prin intermediul presei. "Un alt motiv pentru care noi creştinii nu suntem de acord cu incinerarea este faptul că persoana Domnului Iisus Hristos e paradigmatică. Domnul Hristos a murit pentru oameni, a fost îngropat şi a înviat. Toţi creştinii trebuie să parcurgă acelaşi ciclu, când mor să fie îngropaţi şi apoi să învieze. Sigur că Dumnezeu îi va învia şi pe cei incineraţi, pentru că şi din cenuşă Dumnezeu va face oameni vii, dar nu intră în tradiţia noastră creştină acest lucru (incinerarea - n. red.)", a adăugat ierarhul.

Mitropolitul Andrei a precizat că a ţinut să vorbească despre acest subiect întrucât "prin întruparea Domnului toţi oamenii au devenit fraţii Lui şi noi avem datoria să-i cinstim, să le cinstim persoana, sufletul şi trupul". "Iar dacă Dumnezeu ne-a încredinţat o misiune administrativă mai aparte, să ne-o onorăm aşa cum se cuvine", a întărit ierarhul. Amintim că mitropolitul Andrei a făcut publică în urmă cu câteva săptămâni poziţia Bisericii Ortodoxe Române cu privire la dezaprobarea incinerării. Ierarhul a trimis un memoriu şi Primăriei Cluj-Napoca, asociată cu o firmă privată în vederea amenajării unui crematoriu uman în cartierul Mănăştur. Numeroşi locuitori din zonă şi-au manifestat şi ei dezaprobarea cu privire la realizarea proiectului, aducând în discuţie în special mirosul urât care urmează să fie degajat. În mesajul adresat ieri cu ocazia Crăciunului, ierarhul s-a referit şi la criza economică actuală, care are la bază criza spirituală, şi a subliniat că aceia care au generat-o "nu s-a gândit la semenii lor", astfel încât s-a ajuns să fie "multă bogăţie într-un loc şi sărăcie în alt loc". Pornind de la însemnătatea spirituală a sărbătorii Naşterii Domnului - Crăciunul, mitropolitul a insistat în mesajul său pe grija pe care oamenii sunt datori să şi-o arate unii altora. "Într-o lume cu necazuri, greutăţi, multă sărăcie, cei ce ne conduc, ne guvernează, dar şi noi, cei ce conducem spiritual, trebuie să fim mult mai atenţi la oameni. Aceasta este o consecinţă a întrupării. Faţă de semenul nostru, faţă de sufletul lui, faţă de trupul lui ar trebui să avem o grijă mult, mult mai mare, nu doar faţă de suflet, ci şi faţă de trup", a evidenţiat înaltul prelat.


Întruparea Domnului a despicat istoria în două

Mitropolitul Andrei a subliniat în mesajul său de Crăciun însemnătatea spirituală a sărbătorii, "a doua ca importanţă după Paşti", "dar poate cea mai înveşmântată în dalbe datini". El a arătat că întruparea Mântuitorului Iisus Hristos "a despicat istoria în două" şi a îndemnat la schimbarea vieţii, prin exemplul celor trei magi, care au mers pe un drum la Betleem, dar care după ce l-au văzut pe Pruncul Iisus s-au întors pe altă cale. "Orice creştin care are atins sufletul de aripa eternităţii şi trăieşte clipe minunate la Crăciun, trebuie să-şi îndrepte viaţa, să se ocupe mai des de cele spirituale şi să se comporte cu mare dragoste faţă de cei din jurul lui, care toţi sunt chipul lui Hristos", a subliniat ierarhul. Distinct de mesajul de Crăciun, adresat ieri, mitropolitul Andrei a redactat scrisoarea pastorală la Naşterea Domnului, intitulată "Am venit să ne închinăm Lui" şi care va fi citită în duminica Crăciunului în bisericile de pe cuprinsul Arhiepiscopiei Ortodoxe a Clujului.

 

Loading...
Comenteaza