Mocănița de la Vișeu, din nou pe șine. Ce spune poliția

Mocănița de la Vișeu, din nou pe șine. Ce spune poliția
| Foto: Facebook/Mocăniţa Steam Train

Locomotiva Mocăniţei a deraiat sâmbătă, pe Valea Vaserului, în judeţul Maramureş, iar 12 persoane au ajuns la spital, rănite. În vagoane se aflau aproximativ 200 de persoane.

Purtătorul de cuvânt al IPJ Maramureş, Florina Meteş, a declarat, duminică, pentru Mediafax, că poliţiştii au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă în cazul deraierii locomotivei şi a vagonului Mocăniţei, în urma căreia 12 persoane au fost rănite și că se fac cercetări pentru stabilirea cauzelor deraierii.

„Poliţiştii din Vişeu de Sus care au efectuat cercetarea la faţa locului au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă în cazul deraierii Mocăniţei. De asemenea, se continuă cercetările pentru stabilirea cauzelor care au dus la acest incident. În acest caz a fost audiat şi mecanicul care conducea trenul respectiv”, a spus Meteş.

Mocăniţa este operată de un operator privat, reprezentanţii acestuia declarând că duminică dimineaţă a fost reluată cursa cu acest tren turistic. Traseul Mocăniţei are o lungime de peste 46 de kilometri, o cursă zilnică tur-retur având o durată de cinci ore şi jumătate, între orele 9 – 14.30.

Locomotiva Mocăniţei a deraiat sâmbătă pe Valea Vaserului, în judeţul Maramureş, iar 12 persoane au ajuns la spital, rănite. În trenul de linie îngustă se aflau aproximativ 200 de persoane. (vezi Mocăniță cu 200 de turiști la bord, deraiată de pe șine).

Loading...
Comenteaza