Nici ziua nu eşti în siguranţă! Femeie, tâlhărită dis de dimineaţă

Nici ziua nu eşti în siguranţă! Femeie, tâlhărită dis de dimineaţă
Polițiștii au identificat și reținut pentru 24 de ore un bărbat bănuit de comiterea unei tâlhării. Ulterior, pe numele acestuia a fost emis mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Tâlharul, un turdean de 25 de ani, ar fi deposedat prin smulgere o femeie de 52 de ani de geanta pe care o purta în dimineaţa zilei de 4 septembrie, la ora 08:10. Fapta a fost comisă în timp ce aceasta se deplasa pe o alee paralelă cu malul râului Arieș, în apropierea străzii Petru Rareș din Turda.

În acest mod, victimei i s-ar fi sustras circa 90 de lei, acte personale, carduri bancare și carduri de cumpărături, un telefon mobil, precum și alte bunuri, fiind prejudiciată cu circa 400 de lei.

La data de 9 septembrie, în baza unui mandat de percheziție emis de către judecătorul de drepturi și libertăți, polițiștii de investigații criminale au percheziționat domiciliul tânărului identificat.

"Astfel au fost identificate bunuri susceptibile a proveni din activități infracționale (obiecte de îmbrăcăminte, încălțăminte, telefon mobil, etc.), reușindu-se recuperarea a circa 40% din prejudiciul creat", au precizat oamenii legii. 

În baza probatoriului administrat în cauză față de bărbat s-a dispus continurea urmării penale pentru comiterea infracțiunii de tâlhărie, faptă prevăzută și pedepsită de Codul penal.

 

Loading...
Comenteaza