Video Noi imagini de Autostrada Transilvania, la granița cu Ungaria / CNAIR dă detalii de pe șantier

Noi imagini de Autostrada Transilvania, la granița cu Ungaria / CNAIR dă detalii de pe șantier

La câteva săptămâni după publicarea primei filmări din dronă a a minisectorului din Autostrada Transilvania de la graniță cu Ungaria, Compania Națională a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) vine cu un clip de pe șantierul lotului Biharia – Borș. 

"Imagini de pe șantierul Autostrăzii Transilvania, secțiunea 3C3, Biharia – Borș, km 59+100 – km 64+450. Se efectuează lucrări de îmbunățire teren de fundare cu lianți hidraulici, umplutură de balast, piloți din balast, coloane forate la structuri", transmite CNAIR. 

Prima filmare din dronă, realizată de Asociaţia Pro Infrastructură

Amintim că, la finalul lunii iunie 2019, Asociaţia Pro Infrastructură (API) a publicat prima filmare aeriană completă a minisectorului de 5,35 km dintre Borș (noua trecere a frontierei) și Biharia (la nord de Oradea), capătul de vest al Autostrăzii Transilvania (A3).

"Unele mișcări incipiente în teren au pornit în februarie, dar se lucrează cu adevărat abia din luna mai, ținând cont că în primăvară vremea nu a fost de partea constructorilor. Avansul este încurajator, mobilizarea asocierii Trameco - Vahostav fiind chiar impresionantă.

Se muncește foarte bine la așternerea terasamentelor, dar și la structurile peste calea ferată Oradea - Satu Mare și cele ale bretelelor nodului rutier Biharia", aratau reprezentanţii API, care spuneau că, dacă se menține ritmul actual, termenul contractual de finalizare (august 2020) poate fi devansat.

Acest tronson este a doua conexiune a României cu rețeaua europeană, mai precis cu Autostrada M4 din Ungaria, vecinii noștri urmând să o inaugureze la începutul lui 2020. "Mai avem de așteptat pentru soluționarea contestațiilor și semnarea contractelor de către CNAIR pe loturile dinspre Zalău/ Cluj-Napoca: Biharia - Chiribiș (28 km) și Chiribiș - Suplacu de Barcău (26 km). În ambele licitații s-au declarat câștigătorii a doua oară (reevaluarea ofertelor după prima rundă de contestații)", arătau reprezentanții API. 

Loading...
Comenteaza