News alert O nouă amânare pentru cei 30 km de autostradă de lângă Cluj. Termenul înaintat de Ministerul Transporturilor

O nouă amânare pentru cei 30 km de autostradă de lângă Cluj. Termenul înaintat de Ministerul Transporturilor

Ministerul Transporturilor anunţă o nouă amânare pentru deschiderea loturilor trei și patru ale Autostrăzii 10 Sebeș - Turda, decizia fiind motivată prin necesitatea unor teste suplimentare.

Inaugurarea celor două loturi de autostradă ar urma să aibă loc spre finele lunii iunie.

"Luni am început o nouă procedură de evaluare a calităţii lucrărilor; mă refer la rugozitate, la planeitate şi chiar la structura de rezistenţă a autostrăzii. Termenul de evaluare este asumat de două săptămâni, deci în jurul lui 15 iunie vom avea rezultatul testelor.

Dacă acestea vor fi pozitive, nu ne va împiedica nimic ca într-o săptămână să deschidem circulaţia. Obligatoriu vor fi deschise la pachet, pentru că lotul patru nu poate fi utilizat fără lotul trei", a declarat ministrul Transporturilor, Lucian Șova, pentru Romania-actualitati.ro.

În 18 mai, conducerea Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere a mers în inspecţie pe șantierele aferente celor patru loturi ale Autostrăzii Sebeș - Turda. Loturile 3 și 4 ale autostrăzii, adică aproape 30 km, aşteaptă să fie deschişi circulaţiei încă din 2017. 

Autostrada Sebeş - Turda va avea 70 km şi va traversa parţial judeţele Alba şi Cluj, fiind împărţită în patru loturi.

Primul lot se întinde pe 17 km, de la intrarea pe autostradă în Sebeş, până la Pârâul Iovului, după Alba Iulia. Lotul doi are o lungime de 24,3 km, de la Pârâul Iovului până la intrarea în Aiud, iar lotul trei, care are 12,5 km, este de la intrarea în Aiud până la Decea. Ultimul lot are 16,3 km şi se termină în Turda.

Valoarea lucrărilor, fără taxa pe valoarea adăugată, este de 541.739.137 de lei pentru lotul unu, 549.332.393 de lei pentru lotul doi, 420.511.921 de lei pentru lotul trei, 470.004.894 de lei pentru lotul patru, toate fiind finanţate din fondul de coeziune, 85%, şi bugetul de stat - 15%.

Loading...
Comenteaza