"Patinoarul" din Parcul Central, atracție pentru clujeni GALERIE FOTO

Lacul Chios se transformă, iarnă de iarnă, în destinația preferată a clujenilor pasionați de patinaj.

După o lungă așteptare, la începutul acestei săptămâni iarna și-a intrat cu adevărat în drepturi, prilej de bucurie pentru iubitorii anotimpului alb. În ultimele zile, nu puțini au fost cei care și-au scos echipamentele de iarnă și patinele și au ieșit în aer liber, profitând de ultimele zile de vacanță ale copiilor.

Parcul Central, spre exemplu, se dovedește a fi printre locurile preferate de clujenii de toate vârstele, iar lacul Chios s-a transformat într-un veritabil patinoar. Miercuri, la ora prânzului, zeci de persoane de toate vârstele și-au dat întâlnire pe lacul din parc. Cei care și-au uitat patinele acasă s-au mulțumit cu o plimbare cu săniuța sau cu o "bulgăreală".

Chiar dacă distracția este în toi, clujenii trebuie să fie deosebit de atenți, deoarece lacul nu este amenajat corespunzător şi, în orice moment, există riscul ca gheața să se crape. De altfel, în condițiile date, autoritățile clujene nu încurajează patinajul aici, însă aceasta nu îi ține departe pe curajoși.

"Este o modalitate plăcută de a petrece timpul liber, mai ales pentru copii. Lor le place cel mai mult aici. Venim în fiecare an și nu ne este frică pentru că e destul de groasă gheața și este și destul de rece afară, așa că nu vedem niciun pericol", a explicat o clujeancă.

Încă din secolul XIX, lacul din parcul clujean a servit drept patinoar. În anul 1871, Asociația de Patinaj a închiriat lacul din parc, iar în 1877 a construit un pavilion de lemn pe insula din mijloc.

„Iniţial, moda de la Viena dicta, de fapt, ca lumea bună să danseze pe gheaţa din Parcul Central pe muzică, de aceea nobilimea clujeană a amenajat lacul din parc, iar o orchestră cânta de două trei ori pe săptămână, astfel încât pe gheaţă se făceau baluri mascate, exista un rege şi o regină a gheţii, era absolut fabulos", explicau anul trecut organizatorii unei expoziții foto cu tematica iernilor de altădată ale Clujului.

În toamna lui 2015, primarul Emil Boc a anunţat că analizează un proiect care prevede ca, iarna, lacul din Parcul Central să poată fi amenajat într-un patinoar artificial de largă dimensiune, care să dea şansa clujenilor să îl folosească.

"Acolo avem planul ca în exerciţiul acesta financiar, 2014-2020, să depunem un proiect european şi se pare că există şi şanse de finanţare", a precizat Boc, într-o emisiune, la REALITATEA FM Cluj.

Loading...
Comenteaza