Patru feţe bisericeşti au venit la procesul lui Uioreanu Jr VIDEO

Patru feţe bisericeşti au venit la procesul lui Uioreanu Jr VIDEO
Acesta a fost adus vineri la Curtea de Apel Cluj, la primul termen al apelului făcut împotriva sentinţei prin care a fost găsit vinovat de trafic de droguri. La proces au venit PS Vasile Someşanul şi trei preoţi pentru a-l susţine.

Alexandru Uioreanu, şi ceilalţi patru inculpaţi: fraţii Nagy Ferenc şi Gyöngyver, Norbert Borşan şi Adrian Ciprian Tition au fost prezenţi la primul termen al apelului făcut de condamnaţi la sentinţa Tribunalului Cluj.

Sentinţa Tribunalului Cluj a fost atacată la Curtea de Apel Cluj şi de către procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT), având în vedere că singura persoană care a primit o condamnare cu executare a pedepsei a fost Tition, recidivist. Sentinţa Tribunalului Cluj nu este definitivă, astfel că inclusiv inculpatul condamnat la închisoare cu executare, Tition, este încă în libertate. Excepţie face Alexandru Uioreanu, căruia instanţa i-a revocat măsura de a nu părăsi localitatea, dispusă odată cu suspendarea condiţionată a pedepsei sub supraveghere, aceasta fiind înlocuită cu arestul preventiv.

Curtea de Apel Cluj a admis în 12 iulie cererea de revocare a eliberării condiţionate dispusă iniţial de Tribunalul Cluj după condamnarea lui Uioreanu Jr. pentru trafic de droguri. După un incident petrecut în noaptea de 9 spre 10 aprilie, când Alexandru Uioreanu a fost surprins de poliţişti în compania lui Tition, oamenii legii au anunţat procurorii DIICOT, care la rândul lor au sesizat instanţa, solicitând revocarea eliberării tânărului pe motiv că şi-a încălcat obligaţia stabilită de judecător, respectiv aceea de a nu lua legătura cu ceilalţi inculpaţi . În urma recursului făcut de Uioreanu Jr. magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au menţinut sentinţa Curţii de Apel Cluj, iar din 26 iulie tânărul de 17 ani a ajuns după gratii.

La termenul de ieri au venit la proces Horea Uioreanu, în calitate de părinte al minorului inculpat, preotul Cristian Goga, din Someşeni, alţi doi preoţi, precum şi PS Vasile Someşanul, pentru a-l susţine moral pe tânărul condamnat pentru trafic de droguri. PS Vasile Someşanul a declarat că a venit să-i ofere sprijin moral tânărului, dar că nu a putut să vorbească cu el pentru că "legile nu-i permit". Prelatul a mai spus că simpla prezenţă a unui preot poate ajuta o persoană aflată în necaz.

Uioreanu Jr. a făcut cerere de eliberare provizorie pe cauţiune, iar instanţa a stabilit suma de 30.000 de lei, termenul de depunere al banilor fiind 10 septembrie. Şedinţa de judecată în ceea ce priveşte apelul s-a amânat, întrucât avocata desemnată din oficiu pentru Nagy Ferenc nu a fost de găsit. Instanţa a decis ca avocata să fie sancţionată cu o amendă de 1.000 de lei şi a stabilit următorul termen pentru 13 septembrie.

Înainte de încheierea şedinţei de judecată, avocatul Tiberiu Ban, apărătorul lui Uioreanu, a cerut instanţei să aprobe identificarea titularului unui număr de telefon, în vederea citării unui martor în proces. După ce judecătorul a dezvăluit despre ce număr de telefon e vorba, Tition a spus că este al lui. „Am abonament pentru numărul respectiv. Acum nu-l folosesc, abonamentul este expirat", a spus inculpatul. În momentul în care judecătorul a ntrebat dacă el a trimis mesajul la care se referă Ban, avocata lui Tition a cerut amânarea discuţiei, motivând că nu a avut suficient timp să studieze dosarul şi să discute cu clientul, pe care l-a cunoscut chiar înainte de şedinţă, fiind desemnată ca apărător din oficiu. Instanţa a încuviinţat cererea.

Ce conţine mesajul
Potrivit surselor ZIUA de CLUJ, mesajul, unul de ameninţare, ar fi fost trimis de un tânăr care a dat o declaraţie notarială prin care arăta că Tition ar fi spus că "îl aranjează pe Uioreanu" pentru că "din cauza lui ajunge, din nou, la închisoare". Ulterior, Tition a aflat că tânărul a dat declaraţia şi, drept urmare i-a trimis în 11 august un mesaj în care scrie: "Ma eu am crezut că santem prieteni dam am inselat pai tubdai declaratie impotriva mea ma sa il ajuti pe uio sa ma inchida. Jur ca esti cel mai mare m...t ma rahatule si cu mine nu mai ai ce vorbi", iar şirul injuriilor continuă.

 

Loading...
Comenteaza