Paznicul de la depozitul din Cluj al RomâniaFilm, înjunghiat şi jefuit luni noapte

Paznicul de la depozitul din Cluj al RomâniaFilm, înjunghiat şi jefuit luni noapte
Agresorul, un cumnat, s-a supărat pentru că paznicul îi dăduse o palmă şi a venit să se răzbune împreună cu şapte inşi.

Petru Macingo este un bărbat de etnie romă, în vârstă de 44 de ani, tatăl a patru copii, dintre care trei sunt minori. Acesta munceşte cinstit pe post de sudor la societatea clujeană „Electromecanica", iar noaptea păzeşte împreună cu familia depozitul RomâniaFilm de pe strada Septimiu Mureşan, situat în apropierea Şcolii de Poliţie.

De altfel, conducerea instituţiei care se ocupă de depozitarea filmelor i-a permis omului să şi locuiască într-o anexă a clădirii, exasperată de distrugerile şi jafurile patrimoniului care s-au petrecut acolo de-a lungul timpului. Î

n noaptea de luni spre marţi, acesta a fost atacat de un cumnat de-al său, înarmat cu un cuţit, după ce Macingo l-a "taxat" cu o palmă pentru că, în mai multe rânduri, beat fiind, acesta se tot legase de copiii săi.

"A apărut cu o maşină în care se mai aflau vreo şase inşi, prietenii lui, şi fără să-mi spună ceva, în timp ce ăilalţi mă înconjuraseră, mi-a înfipt cuţitul în arcadă şi apoi în gură, străpungându-mi-o. Apoi a luat o rangă şi mi-a dat cu ea una peste spate, după care mi-a furat cele patru sute de lei pe care le aveam la mine şi telefonul mobil", povesteşte, încruntându-se de durere, Macingo.

Bărbatul a fost dus de urgenţă la UPU, iar medicii i-au operat rana de la gură şi i-au pansat-o pe cea de la arcadă, ambele, din fericire, nefiind prea grave. Astăzi, după ce l-au consultat, legiştii clujeni i-au recomandat bărbatului două săptămâni de îngrijiri medicale.

Macingo mai spune că tot pe parcursul zilei de azi se va deplasa până la secţia de poliţie din zonă, unde va întocmi plângere penală împotriva bărbatului care - afirmă el - l-a înjunghiat şi tâlhărit.

Loading...
Comenteaza