Peste 10.000 de oameni duminică seară, la festivalul Ursus Evolution

Peste 10.000 de oameni duminică seară, la festivalul Ursus Evolution
După ce sâmbătă ploaia i-a ţinut pe clujeni în casă, aseară iubitorii muzicii rock, hip-hop şi electro au invadat centrul Clujului pentru a-i urmări pe Iris, Şuie Paparude, Puya sau Grasu XXL.

Clujenii au avut parte de două zile de rock şi hip-hop, sâmbătă şi duminică, în Piaţa Unirii, în cadrul turneului Ursus Evolution. Sâmbătă, publicul a trebuit să facă faţă ploii şi vântului puternic.

Vremea ploioasă şi rece i-a ţinut departe pe mulţi dintre clujeni de concertele din centrul Clujului. Dar nu pe toţi. Câteva sute au avut curajul să iasă şi să cânte în ploaie, sâmbătă seară, alături de formaţii româneşti de prim-plan. Cei care au încins atmosfera au fost reprezentanţii Moldovei la finala Eurovision din Germania, Zdob şi Zdub. "Nu suntem pentru prima oară în România sau la un spectacol de acest gen, dar pot să spun că publicul a fost minunat şi doar datorită spectatorilor am reuşit să încingem atmosfera", a precizat solistul trupei basarabene, Roman Iagupov. Formaţia care anul acesta a cântat a doua oară la Eurovision i-a antrenat pe clujeni în dansuri şi voie bună, în special cu ritmurile construite pe motive etno. Basarabenii au fost aclamaţi îndelung de public şi chemaţi înapoi pe scenă pentru bis. Reprezentaţia formaţiei Zdob şi Zdub a fost precedată de cea a trupelor Paraziţii şi Cargo. La concertul celor de la Cargo, câteva persoane au scandat la începutul spectacolului numele fostului solist al formaţiei, Kempes. Duminică, pe scenă au urcat alte formaţii sau interpreţi, între care Şuie Paparude, Puya şi Iris. Aproape 10.000 de persoane au profitat de vremea mai bună şi au venit să cânte, să aplaude şi să se bucure de muzică bună în centrul oraşului.

De precizat că organizaţia maghiară Forul Tineretului din judeţul Cluj (KIFOR) a sesizat duminică, într-un comunicat, faptul că în timpul festivalului grădina de lângă catedrala Sfântul Mihail, "care iniţial era şi cimitirul Clujului", a fost utilizată "ca spaţiu de tranzit şi chiar pe post de WC public". Reprezentanţii primăriei au precizat că vor verifica aspectele sesizate.

(D.E.)

 

 

Loading...
Comenteaza