Planurile noilor piste de biciclete, în dezbatere publică

Planurile noilor piste de biciclete, în dezbatere publică
Bicicliştii, autorităţile şi cetăţenii interesaţi sunt invitaţi să participe joi la o prezentare şi dezbatere publică a documentaţiei privind noile piste de biciclete preconizate de Primărie pe 17 străzi din Cluj-Napoca.

 

În cadrul întâlnirii se va aduce în discuţie şi situaţia actuală a pistelor de biciclete, a rastelurilor publice şi a altor infrastructuri biciclistice din oraş, alături de perspectivele de dezvoltare, inclusiv în lumina diverselor proiecte anunţate de autorităţile locale.

"Conţinutul acestor proiecte, a căror punere în aplicare primăria clujeană o anunţă ca iminentă, după ani de zile de tergiversare şi amânări repetate a punerii în practică a proiectului de bike-sharing cu componenta de noi piste, ridică foarte mari semne din punct de vedere biciclistic şi explică probabil de ce documentaţia a fost abuziv secretizată şi de ce în continuare răspunsurile primite sunt incomplete şi documentele nu sunt certificate", susţine Radu Mititean, directorul executiv al Clubului de Cicloturism Napoca (CCN), organizatorul evenimentului.

Cu acest prilej se vor prezenta şi informaţiile obţinute în urma proceselor în contencios administrativ purtate de CCN cu începere din decembrie 2011 contra Primăriilor Cluj-Napoca şi Floreşti din cauza refuzului acestora de a comunica detalii despre infrastructurile biciclistice existente şi planificate. De altfel, în cadrul tradiţionalului "Marş al bicicliştilor clujeni" de la mijlocul lunii aprilie, membrii CCN au ameninţat reprezentanţii municipalităţii cu intentarea unui nou proces.

De asemenea, se vor analiza comparativ propunerile CCN pentru principii şi metodologie de planificare, respectiv cele privind reţeaua de căi de comunicaţie biciclistice. Evenimentul va avea loc de la ora 20:00 la Casa TIFF.

Loading...
Comenteaza