Povestea primei biserici româneşti din Cluj

Povestea primei biserici româneşti din Cluj
În 2010, după 133 de ani, a fost dus la îndeplinire gândul sfânt al protopopului Vasile Roşescu, şi “Biserica din Deal” de pe strada Bisericii Ortodoxe a primit o nouă faţă.

 La aproximativ 100 de metri sud de zidul medieval al cetăţii, pe str. Bisericii Ortodoxe se află  biserica ortodoxă Sfânta Treime, numită de clujeni şi “Biserica din Deal”, de aici denumirea dată de autorităţile vremii străzii: uliţa Bisericii Greceşti (Gorog Templom ucza), respectiv strada Bisericii Ortodoxe, din anul 1919. Este cea mai veche biserică românească cunoscută, care a fost construită în apropierea zidurilor cetăţii de apărare, dar nu cea mai veche biserică construită de români în Cluj.

 

“Precum nu se poate întuneca lumina soarelui, aşa nu se poate întuneca şi combate adevărul că înaintaşii noştri, aduşi de Traian (şi contopiţi cu dacii) au avut preoţi şi au edificat biserici în toate satele şi cetăţile, aşa şi în Cluj, dar vitregia timpului le-a stricat şi documentele au fost arse”, scria protopopul Vasile Roşescu într-un memoriu aşezat în turnul bisericii noastre, cu prilejul reparării acesteia în 1877. Istoria acestei biserici, aparent modestă, care a însoţit cu lumina ei peste două secole de viaţă citadină românească, este tot atât de zbuciumată ca şi istoria românilor ortodocşi din municipiul Cluj-Napoca şi din întreaga Transilvanie, toleraţi la ei acasă secole la rând, atât ca naţiune, cât şi ca religie.

 

în secolele XVII şi XVIII reuşesc să pătrundă în cetate câţiva negustori macedo-români, oameni bogaţi, înţelepţi şi persistenţi în a-şi ajunge scopurile lor. Menţionăm dintre aceştia pe negustorul Gheorghe Trandafir. Unii din membrii acestei familii sunt înmormântaţi lângă biserica noastră. Pietrele lor de morminte se păstrează şi astăzi. “Orăşenii români ajung (în Cluj) pe la 1770 la 500 de persoane”. (Ştefan Pascu, Iosif Patachi, Vasile Pop, Clujul ghid istoric, Cluj, 1957, p. 61). Aceşti oameni nu aveau în oraş biserică românească în care să se roage. Cea mai apropiată biserică ortodoxă era cea din Someşeni, pe care datorită distanţei o frecventau doar la sărbătorile mari. în jurul acestei biserici reprezentanţii de vază ai acestei comunităţi îşi înmormântau morţii lor. “Aşa Ienache Mavrodin în 1768 înmormântează acolo pe fata sa Uţa şi Ioan Constantin la 1785 pe soţia sa Elisabeta” (Florea Mureşanu, Biserica din Deal, Cluj, 1942, p. 10).

 

Drept urmare a acestei situaţii nefireşti, în 1788 negustorii macedo-români Ioan Constantin şi Ienache Mavrodin, doi oameni îndoliaţi, care erau nu numai buni credincioşi, ci şi oameni cu o putere financiară deosebită, au înaintat o cerere comisarului regal, contele Adam Teleki, în care au solicitat, în numele tuturor ortodocşilor, să li se îngăduie să-şi construiască în oraş o casă de rugăciune (oratorium). Comisarul regal trimite cererea Consiliului oraşului Cluj spre rezolvare, conform diplomelor regeşti din 16 şi 23 ianuarie 1786. Sfatul oraşului respinge cererea la 6 aprilie 1789, motivând că nu se aprobă construirea de biserici şi şcoli numai acelor confesiuni care au mai avut asemenea instituţii şi mai înainte. în plus, ţine să reamintească faptul că edictul condiţionează acordarea aprobării pentru construirea unei noi biserici de existenţa a cel puţin 100 de familii de credincioşi.

 

Negustorii fac o nouă cerere, către Guvernul Transilvaniei, în care solicită să li se aprobe să-şi construiască biserica dorită, în cel mai rău caz în afara zidurilor cetăţii, anexând acesteia hotărârea conducătorilor oraşului Cluj. în cererea adresată Guvernului, ortodocşii români se jeluiesc că, din cauză că nu au biserică românească în oraş, nu pot participa la slujbele divine decât de două-trei ori pe an şi nu numai ei, ci şi boierii moldoveni refugiaţi în Transilvania, precum şi călătorii români ce trec prin oraş, dacă ar avea o biserică aproape de ei, zilnic ar participa la slujbele religioase. Guvernul cere judeţului Cluj să cerceteze numărul cetăţenilor ortodocşi din cetate, precum şi fondurile pe care le au aceştia în vederea construirii noii biserici. Judeţul se conformează ordinului primit răspunzând la 14 februarie 1790 că ortodocşii sunt în număr de 129 de persoane şi au adunaţi pentru biserică 1.500 de florini, la care se adaugă 500 de florini promişi de boierii întorşi în Moldova. Pentru ridicarea bisericii ortodocşii au cumpărat deja un intravilan la poalele viilor din “Harsongrad”, între măiereni şi grădini. Propune respectuos să li se aprobe românilor clădirea bisericii dorite, deoarece toţi sunt negustori bogaţi şi cu rude de aceeaşi lege în afara ţării, care le-au promis ajutoare însemnate.

 

Cererea aceasta ajunge la Cancelaria Aulică din Viena, care la recomandarea Guvernului aprobă zidirea bisericii în afara zidurilor cetăţii (extra muros). Conducătorii oraşului “protestează sărbătoreşte contra edificării acestui «oratorium» şi declară că nu vor permite niciodată ca pe hotarul oraşului să se edifice biserică românească”. (Ştefan Meteş, Domni şi boieri din Ţările Române în oraşul Cluj şi românii din Cluj, Cluj, 1935, p.XXV). Oamenii aceştia se opinteau să oprească pe loc cursul istoric. Le convenea să-şi păstreze privilegiile, să le interzică românilor să intre în cetate şi dacă se poate chiar să-i expulzeze. Iobagii români erau buni doar pentru mâna lor gratuită de muncă, cu care să ridice palatele şi bisericile lor. Dar precum nu se poate stăvili cursul apei, aşa nu se poate stăvili nici cursul istoriei.

 

Lucrările de construire încep fără întârziere, înălţarea propriu-zisă a bisericii având loc în anii 1795-1796. Biserica a fost construită din piatră şi cărămidă şi pardosită cu dale de piatră. Locaşul de cult a fost înzestrat cu un frumos iconostas, pictat pe lemn de tei în anul 1796 de către Constantin Zugravu din Braşov, care îl semnează pe icoana Mântuitorului. Pictura lui părăseşte făgaşul tradiţional, tinzând spre forme occidentale. Icoanele au fiecare câte o ramă aplicată, poleită cu foiţă de aur. Astfel, bucuria praznicului Naşterii Domnului din anul 1796 i-a adunat aici pe românii clujeni la prima Liturghie care a fost oficiată de preotul Ilie Fulea, după cum consemnează acesta pe Liturghierul tipărit la Bucureşti în anul 1795, p.111: “Tuturor cărora se cuvine a şti arăt că această sfântă biserică neunită din Cluj s-a făcut în zilele împăratului Francisc al Romei şi al Ardealului prinţ în anul 1795 şi întâiu preot eu am fost care întâiu eu am slujit Sfânta Liturghie întrî’nsa, cu toată inima în frica Dumnezeiască, luând mulţi tămăduiri”...

 

Memoriul protopopului Vasile Roşescu spune că această biserică a fost zidită de poporul românesc din Cluj, cu ajutorul românilor din patrie şi mai ales al celor din Braşov şi Ţara Românească. Clujenii au contribuit (în special) cu lucrul mâinilor şi cărăuşitul, braşovenii au contribuit cu înfrumuseţarea bisericii (iconostasul), iar Dimitrie Stângă a fost trimis în Ţara Românească, de unde a adunat bani pentru biserica din Cluj. Biserica are dimensiunile exterioare: 18,68 m lungime, 9,43 m lăţimea naosului, 18,95 m înălţimea turnului şi între 0,70 şi 0,80 m grosimea pereţilor. Planimetric, monumentul are dispoziţie asemănătoare cu cea a numeroaselor biserici româneşti existente în Transilvania la acea dată. Locaşul de cult a fost înzestrat cu manuscrise şi tipărituri pentru altar şi strană, cu icoane şi obiecte de cult, ce vor face din el un adevărat centru cultural al oraşului.

 

Din anul 1796 până în anul 1932, timp de 136 de ani, a fost singura biserică ortodoxă din capitala Transilvaniei. Aici a fost instalat, la data de 29 iunie 1811, de praznicul Sf. Apostoli Petru şi Pavel, Vasile Moga, ca episcop al românilor ortodocşi din Ardeal, iar în data de 6/19 decembrie 1921, episcopul Nicolae Ivan. între anii 1921-1932 a servit drept catedrală a reînviatei Episcopii a Vadului, Feleacului şi Clujului. A fost reparată în anii:1823, 1877, 1919, 1937, 1944-45, 1951-58, 1982-83 şi 2003-2010.

 

Cu ocazia restaurării din anul 1919 s-a aflat în turnul bisericii un memoriu de o mişcătoare sinceritate, aşezat aici în 1877 de către fostul paroh şi protopop al Clujului, Vasile Roşescu. Din el se vede că biserica aceasta, singurul loc de închinare al românilor ortodocşi din Cluj, din cauza trecerii timpului ajunsese într-o stare ce necesita o grabnică renovare, dar şi o reprivire asupra importanţei şi preţuirii ce trebuiau să i se acorde în viitor. Protopopul Vasile Roşescu încheie acest memoriu cu o rugăciune către Dumnezeu “ca să trimită darul său ceresc asupra bisericii şi naţiunii române gr. ort., în genere, şi, îndeosebi, asupra bisericii din Cluj, ca atunci când se va afla această scriere, biserica şi naţiunea română, mai înfloritoare poziţiune, atât spiritualmente, cât şi materialmente, să aibă, ca să poată acoperi biserica şi turnul, nu cu plev sau ţigle, ci cu aramă sau alt material preţios, iar crucea să se refacă din aramă aurită. Aşa să fie”. 

 

Nu s-a împlinit acest testament în anul 1919, deoarece episcopul Nicolae Ivan avea alte priorităţi: construirea bisericii Sfântul Nicolae, de pe strada Horea, şi a Catedralei Mitropolitane.

 

Dar anii 2003-2010 au însemnat pentru această biserică plinirea vremii. în acest interval s-a dat jos toată tencuiala interioară şi s-au pregătit pereţii pentru o nouă pictură, cea veche fiind deteriorată. S-au schimbat ferestrele metalice cu ferestre din lemn, în cadrul cărora au fost montate vitralii în formă de fagure, ce înfrumuseţează biserica şi creează o atmosferă mistică, prielnică rugăciunii. Vitraliile au fost executate de către familia Egri din Cluj-Napoca. în perioada 2005-2006 s-a pictat biserica, în frescă, de către pictorii clujeni Ioan şi Mariana Botiş. Pictura s-a executat pe fond albastru, după cum sunt pictate şi icoanele de pe iconostas, pictorii străduindu-se, pe cât a fost cu putinţă, ca pictura de pe pereţii bisericii să se armonizeze cu pictura iconostasului. Aureolele sunt din foiţă de aur de 23 karate. La data de 23 mai 2010 (Sărbătoarea Rusaliilor), biserica va fi resfinţită de către PS –Vasile Someşanul, episcop vicar al Eparhiei Vadului, Feleacului şi Clujului, cu binecuvântarea IPS Arhiepiscop şi Mitropolit Bartolomeu, înconjurat de un sobor de preoţi, în prezenţa autorităţilor locale şi a unui mare număr de credincioşi. Dăm slavă lui Dumnezeu că în acest mod am putut duce la îndeplinire gândul sfânt al prot. Vasile Roşescu, după 133 de ani. Ostenitorii actuali ai bisericii sunt preoţii Ioan Jeler, paroh şi protopop al Protopopiatului Ortodox Român Cluj I, şi dr. Cristian Baciu, consilier eparhial.

 

Preoţi de-a lungul istoriei

 

Aici au slujit următorii preoţi: Ilie Fulea (Fuliovici, 1795-1828), Grigore Gal (1830-1851), Vasile Roşescu (1851-1888), Tuliu Roşescu (1888-1924), toţi înmormântaţi în faţa bisericii, Nicolae Vasiu (1925-1940), Ioan Costea (1940-1946), dr. Florea Mureşanu (1946-1952, fost protopop al Clujului, om de cultură aleasă, condamnat în anul 1958 la 25 de ani de muncă silnică pentru crima de uneltire contra ordinii sociale, mort în 1961 la penitenciarul din Aiud),

 

Ioan Bunea (01.04.1952-01.09.1952, publicist, fost profesor la Seminarul Teologic din Cluj, condam-nat la 5 ani de închisoare corecţională pentru întoc-mirea unei programe ana-litice de predare a religiei la parohii), Titus Ţifu (1952-1958), Gheorghe Noveanu (1952-1958), Octavian Bodea (1958-1974, în timpul căruia s-a reparat şi pictat biserica de către pictorul clujean Coriolan Munteanu şi s-a reparat casa parohială), Traian Man (1959-1986, fost protopop al Clujului între anii 1971-1984), Simion Coman (1975-1979, fost consilier eparhial), Ioan Sâncrăian (1980-2001), Ioan Jeler (1.04.1987 până astăzi) şi dr. Cristian Baciu (1.11.2001 până astăzi).

 

Din anul 1918, de când Ilie Fulea semnează în matri-cole ca protopop, cu mici excepţii, unul dintre slujitorii acestei biserici a îndeplinit

şi funcţia de protopop ortodox al Clujului.

Loading...
Comenteaza