Foto Poza zilei: Cum arăta Biserica Sfântul Mihail, la sfârșitul secolului XIX

Biserica Romano-Catolică Sfântul Mihail este unul dintre cele mai reprezentative monumente ale arhitecturii gotice din Transilvania. Edificiul a fost ridicat în Piaţa Centrală şi se numără printre monumentele emblematice ale oraşului Cluj-Napoca.

Biserica Sf. Mihail din Cluj-Napoca este considerată a fi unul dintre cele mai impozante edificii de cult din România, cu 70 de metri lungime (locul al cincilea în ţară după Biserica Neagră din Braşov, Catedrala Sfântul Mihail din Alba Iulia, Catedrala Evanghelică din Sibiu şi Catedrala Romano-Catolică din Oradea) şi cu o înălţime maximă a turlei de 80 de metri (locul al doilea, după Catedrala Ortodoxă din Timişoara de 90,5 metri).

Poza zilei: Cum arăta Biserica Sfântul Mihail, la sfârșitul secolului XIX

Biserica Sfântul Mihail la sfârșitul secolului XIX. Sursa: www.bjc.ro

Biserica Romano-Catolică este înscrisă pe lista monumentelor istorice din judeţul Cluj, elaborată de Ministerul Culturii si Patrimoniului Naţional din România în anul 2010.

Amintim că Biserica Sfântul Mihail este închisă până în vara anului 2021, pentru renovări. Biserica a obținut o finanțare de aproape 22 mil. lei (peste 4,7 mil. euro), prin Programul Operaţional Regional (POR) 2014-2020, Axa prioritară 5, Prioritatea de investiţii 5.1. Conservarea, protejarea, promovarea şi dezvoltarea patrimoniului natural şi cultural. 

În planul de reabilitare e trecut acoperişului, reorganizarea ţiglelor şi curăţarea pereţilor de piatră. De asemenea, biserica va fi dotată cu un sistem de iluminare şi cu o reţea electrică modernă, precum şi cu un sistem de încălzire.

Loading...
Comenteaza