Presa clujeană, faţă cu criza

Presa clujeană, faţă cu criza
Aproape toate publicaţiile locale au luat decizii de adaptare la criza economică, de la concedieri la reducerea numărului de pagini sau chiar la mutarea integrală a ziarelor pe Internet.

Concedieri, reduceri ale numărului de pagini sau renunţări la ediţia print sunt doar câteva din măsurile adoptate de ziarele clujene în ultima vreme. Explicaţia, în majoritatea cazurilor, este legată de situaţia economică globală, care afectează şi domeniul mass-media.

 

Prima publicaţie care a luat măsuri anti-criză a fost cotidianul gratuit Informaţia de Cluj. Incă din 2008, conducerea ziarului a decis să renunţe la o parte dintre colaboratori. A fost primul semnal că presa din Cluj va fi lovită şi ea de problemele financiare globale. Măsurile de la Informaţia de Cluj nu s-au oprit însă. Conducerea redacţiei a anunţat că va renunţa la apariţia cotidianului în versiune tipărită, urmând să păstreze doar ediţia online şi să transforme ziarul în săptămânal. în ultimele săptămâni, ediţia print a lipsit de pe piaţă, Informaţia de Cluj fiind prezentă doar pe Internet, ceea ce a dat naştere unor informaţii cu privire la sistarea definitivă a apariţiei, demontate însă de conducerea ziarului. “Bugetul pentru anul 2009 este asigurat. în curând va apărea şi săptămânalul”, a dat asigurări directorul editorial Florin Otrocol.

 

Monitorul de Cluj, publicaţie editată de grupul german EMI, a luat primele măsuri prin scăderea numărului de pagini, de la 16 la 12, după care trei angajaţi au fost concediaţi. O scădere a numărului de pagini a înregistrat şi cotidianul Făclia. Incepând de ieri, ziarul nu mai apare în 16 pagini, ci doar în 12, cea mai importantă modificare a conţinutului ziarului fiind reducerea numărului de pagini dedicate publicităţii. De asemenea, trei angajaţi au fost disponibilizaţi. Foaia Transilvană şi-a redus numărul paginilor de la 16 la 12, iar conducerea publicaţiei a hotărât modificarea conţinutului şi a poziţionării pe piaţă, cu puternice valenţe de tabloid. “Am optat pentru un cotidian popular. Ne adaptăm cererii de pe piaţă. Dacă stăm să ne gândim, la Cluj se vând 7.000 de exemplare din Click şi câte 6.000 din Libertatea şi CanCan”, a declarat directorul Florin Danciu.

 

ZIUA de CLUJ apare, ca în anul trecut, în 12 pagini, însă a renunţat încă din decembrie 2008 la ediţia print de sâmbătă, distribuţia la chioşcuri pentru această zi fiind asigurată deficitar de companiile de distribuţie, iar abonamentele  fiind distribuite abia împreună cu ziarul de luni. Măsura a fost suplinită de o prezenţă online sporită în zilele de vineri, sâmbătă şi duminică. “Sâmbătă apăreau pe piaţă doar ZIUA de CLUJ şi Făclia, celelalte ziare neavând apariţii în această zi. Din păcate, distribuţia şi comenzile de publicitate, mult mai puţine pentru această zi, ne-au obligat să regândim apariţia pe formatul şase din şapte zile”, a declarat Mihai Moga, director de promovare al ziarului.

 

Pe piaţa săptămânalelor, schimbările au fost, de asemenea, foarte vizibile. Dacă Săptămâna Clujeană şi-a încetat apariţia încă din toamna anului trecut, Agenda Clujeană şi-a închis ediţia tipărită şi s-a mutat exclusiv online, pe un nou site, creat pe platforma gratuită Wordpress, caracteristică blogurilor. Clujeanul şi-a menţinut prezenţa cotidiană online, însă a efectuat modificări substanţiale la săptămânal. Acesta nu a apărut în prima zi de luni a anului, iar ulterior a fost editat în doar 12 pagini, în loc de 24. “Numărul paginilor ziarului nu a fost niciodată fix, a variat în funcţie de comenzile de publicitate”, a explicat redactorul-şef, Mihai Goţiu, motivul reducerii numărului de pagini. Şi Cetăţeanul Clujean a redus numărul paginilor la jumătate, de la 16 la 8, sporindu-şi însă prezenţa pe Internet. “Reducerile au fost făcute, în fiecare ediţie a săptămânalului, în funcţie de comenzile de publicitate”, a explicat directorul Ion Novăcescu.

 

Singura publicaţie clujeană care nu a luat până acum nicio măsură este cotidianul de limbă maghiară Szabadsag. “La sfârşitul lunii vom avea o şedinţă, în urma căreia vom decide ce vom face. Deocamdată, nu s-a modificat nimic”, a afirmat redactorul-şef Ujvari Ildiko.

 

 

Anul 2009, privit cu îngrijorare de “presari”

 

Situaţia de criză din media clujeană nu va fi depăşită prea curând, consideră responsabilii din cadrul redacţiilor clujene.

 

“2009 va fi un an rău, în special pentru publicaţiile care nu au atras publicitate până acum şi care au reprezentat proiecte nerealiste. Nu cred că ziarele care aveau două-trei căsuţe de publicitate până acum se pot plânge de faptul că sunt afectate de criză”, a afirmat redactorul-şef al Clujeanul, Mihai Goţiu. Nici redactorul-şef al cotidianului Szabadsag, Ujvari Ildiko, nu consideră că presa scrisă clujeană va suferi doar din cauza crizei financiare: “Presa scrisă era, oricum, într-o situaţie dificilă, chiar şi fără criză”. La rândul său, directorul cotidianului Foaia Transilvană, Florin Danciu, se declară îngrijorat de situaţia din mass- media clujeană: “Anul 2009 îl privesc cu foarte mare îngrijorare. în caz că această criză se va continua şi după finalul anului, ar putea rămâne doar ziarele care s-au impus ca branduri pe piaţă”. Directorul editorial  al Informaţia de Cluj, Florin Otrocol, consideră 2009 un an “foarte interesant”. “Mă aştept la multe schimbări, inclusiv la fuziuni între ziare sau închideri, chiar şi temporare, ale unor publicaţii”, a spus el.

 

Directorul săptămânalului Cetăţeanul Clujean, Ion Novăcescu, socoteşte că 2009 va aduce la Cluj “moartea ziarului, ca şi concept, ca instituţie de presă”. “Clujeanul nu-şi respectă deloc presa şi, în consecinţă, nu dă doi bani pe propria sa libertate. Nu folosesc cuvinte mari, e doar concluzia amară a unei experienţe de 18 luni în managementul unui săptămânal. Timp de 18 luni am distribuit gratuit sute de mii de copii din Cetăţeanul, sperând că o să generez o nevoie socială. Rezultatul e terifiant pentru mine: o indolenţă generalizată. Doar o dictatură «sănătoasă» şi lipsa unui ziar la Cluj o să determine această populaţie iresponsabilă să scoată în viitor un leu din buzunar pentru a cumpăra un ziar. Sper ca această criză să ne determine rapid pe toţi editorii de ziare din Cluj să nu mai fim atât de proşti şi de iresponsabili ca să ne cheltuim propriile resurse într-un mod tembel şi, în şase luni, această populaţie să aibă parte doar de ce plăteşte: adică de ţâţe şi de manelişti. Abia atunci o să conştientizeze că ţâţele goale nu pot să-i determine pe X sau Z politician să nu-şi mai bată joc de câte-un exemplar nefericit şi fără apărare al acestei populaţii”, a mai declarat Novăcescu.

 

Paul Niculescu, redactor-şef la Monitorul de Cluj, a declarat că “estimările cele mai optimiste tind către o scădere cu 20% a încasărilor din publicitate, iar cele mai pesimiste vorbesc de 50% scădere. Asta va duce la o perioadă de limitare a cheltuielilor (ajustări de tiraj şi de număr de pagini, controlul strict al cash-flow-ului etc.) şi de încetinire a creşterii. Presa va dezvolta, probabil, doar acele proiecte care se vor autosusţine şi, în mod cert, care vor aduce un plus de consistenţă editorială. Fiind un an cu mare miză electorală, presei îi revine o sarcină grea: să nu lase problemele economice să devină o scuză pentru abdicarea de la principiile jurnalismului corect şi echidistant”, a precizat Niculescu.

 

Rareş Bogdan, publisher ZIUA de CLUJ, consideră că “la sfârşitul anului 2009 vor mai exista pe piaţă maxim trei cotidiene locale, un săptămânal şi două site-uri de ştiri locale clujene. Anul 2009 este anul în care cei care au crescut nu doar frumos, ci şi sănătos, şi care au dovedit profesionalism şi respectarea atât a valorilor reale, cât şi a cititorilor, vor rămâne pe piaţă. Ceilalţi vor dispărea. Până la urmă, era normal să vină şi această vreme pentru o piaţă locală, unde 42 de titluri au creat suprasaturaţie. In anii de criză din perioada interbelică au apărut ori s-au consolidat titluri care au făcut ulterior istorie, cu precădere în SUA, Marea Britanie, Italia sau Franţa. Deşi anul acesta şi următorul vor fi grei, presa va avea un cuvânt greu de spus în creşterea sau căderea rapidă a unora şi altora, pentru simplul fapt că este un jucător pe piaţă. Cine va creşte şi va avea puterea să se dezvolte în 2009 - 2010 va rămâne pentru mult timp o forţă pe piaţa presei din Cluj".

Loading...
Comenteaza