PS Vasile Someşanul a venit la procesul lui Uioreanu Jr. VIDEO

PS Vasile Someşanul a venit la procesul lui Uioreanu Jr. VIDEO
Alexandru Uioreanu a fost adus, astăzi, la Curtea de Apel la primul termen al apelului făcut împotriva sentineţi Tribunalului Cluj. Uioreanu Jr. este arestat preventiv după ce i s-a revocat eliberarea condiţionată.

La proces au venit şi ceilalţi inculpaţi în dosar, iar Uioreanu Jr. este însoţit de tatăl său Horea Uioreanu, preşedintele Consiliului Judeţean Cluj.

La proces a venit şi PS Vasile Someșanul, episcop vicar al Arhiepiscopiei Vadului Feleacului și Clujului, dar şi preotul Goga din Someşeni.

Vasile Someşeanul a declarat că a venit la proces pentru susţinerea tânărului şi consideră că simpla prezenţă a unui preot poate să liniştească situaţia.

UPDATE ora 12:13: Uioreanu Jr. a făcut cerere de eliberare provizorie pe cauţine, iar judecătoarea Claudia Ilieş l-a întrebat zâmbind dacă are posibilitatea să plătească o cauţiune. Tânărul a spus că beneficiază de spijinul familiei. Instanţa a stabilit cauţiunea la suma de 30.000 de lei, iar termenul de depunere al banilor în contul Curţii de Apel Cluj este 10 septembrie, adică marţea viitoare.

UPDATE ora 12:50: Şedinţa de apel s-a amânat întrucât avocata desemnată din oficiu pentru Nagy Ferenc, unul dintre inculpaţi, nu a fost de găsit. Instanţa a decis ca avocata să fie sancţionată cu o amendă în valoare de 1.000 de lei şi a stabilit următorul termen pentru data de 13 septembrie.

Curtea de Apel Cluj a admis în 12 iulie 2013 cererea de revocare a eliberării condiţionate dispusă iniţial de Tribunalul Cluj după condamnarea lui Uioreanu Jr. pentru trafic de droguri. Amintim că, după un incident petrecut în noaptea de 9 spre 10 aprilie, când Alexandru Uioreanu a fost surprins de poliţişti în compania lui Adrian Ciprian Tition, coinculpat în acelaşi dosar, oamenii legii au anunţat procurorii DIICOT, care la rândul lor au sesizat instanţa solicitând revocarea eliberării tânărului pe motiv că şi-a încălcat obligaţiile stabilite de judecător. Însă, deoarece instanţa nu a fost legal sesizată, procedura cerând ca poliţiştii să sesizeze direct instanţa, nu procurorii, cererea a fost iniţial respinsă de Curtea de Apel Cluj. La scurt timp însă, poliţia a făcut o nouă sesizare, de această dată conform legii, iar în 12 iulie judecătorii au admis solicitarea şi au dispus înlocuirea măsurii obligării de a nu părăsi localitatea cu cea a arestului preventiv pentru 20 de zile, având în vedere că Uioreanu Jr. este minor. Mandatul de arestare nu a fost însă pus în executare, întrucât avocaţii lui Alexandru Uioreanu au făcut atunci recurs, însă magistraţii ÎCCJ au menţinut sentinţa Curţii de Apel Cluj.

UPDATE Realitatea TV Cluj "Desigur, una dintre condiţiile ca să se discute această cerere este achitarea cauţiunii, în caz contrar cererea se respinge. Aşadar, se va achita? Desigur, vom consemna la CEC această sumă", a precizat Tiberiu Ban, avocatul lui Uioreanu Jr.

"Mai ales în situaţii din astea extreme prezenţa duhovnicului contează foarte mult", a precizat episcopul vicar al Arhiepiscopiei Clujului, Vasile Someşanul.

Reporter: "Aţi reuşit să vorbiţi şi cu băiatul?"

Episcopul Vasile Someşanul: "Nu..că legile tribunale nu permit asta".

 

Loading...
Comenteaza