Razie maraton: amenzi de peste 10.000 de lei în trei ore

Razie maraton: amenzi de peste 10.000 de lei în trei ore
O razie maraton desfăşurată în dimineaţa zilei de miercuri, între orele 08:00 şi 11:00, s-a soldat cu aplicarea unor sancţiuni contravenţionale a căror valoare se ridică la peste 10.000 de lei.

Acţiunea a avut loc pe raza municipiului Turda şi a comunelor arondate şi a vizat prevenirea şi combaterea activităţilor comerciale ilegale în pieţe, verificarea legalităţii transporturilor de mărfuri şi impunerea legislaţiei rutiere. De asemenea, activităţile desfăşurate au vizat şi identificarea şi cercetarea unor persoane bănuite de comiterea unor infracţiuni, prevenirea faptelor cu violenţă şi a furturilor din buzunare.

În zonele de interes operativ au fost prezenţi circa 50 de poliţişti şi au fost organizate filtre rutiere, fiind controlaţi circa 100 de conducători auto. Totodată, au fost fost verificate 10 persoane fizice autorizate şi 15 producători agricoli.

"În urma controlului au fost aplicate 50 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de aproape 10.000 de lei, cele mai multe dintre acestea privind abateri la regimul rutier şi la regimul domicilierii. La sediul unităţii de poliţie au fost conduse şase persoane bănuite de comiterea unor fapte ilicite, pe numele a trei dintre acestea fiind întocmite dosare penale", au precizat reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Cluj.

De exemplu, poliţiştii au identificat un bărbat de 31 de ani, din Turda, bănuit de comiterea unui furt. În urma cercetărilor efectuate au rezultat indicii că la data de 6 februarie bărbatul ar fi pătruns, prin efracţie, într-o anexă a unui imobil din Turda, de unde ar fi sustras bunuri de circa 2.000 de lei.

Prejudiciul a fost recuperat de către poliţişti în proporţie de 30%, cercetările continuând faţă de bărbat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ,,furt calificat", precum şi pentru recuperarea integrală a prejudiciului.

Loading...
Comenteaza