Razii maraton în două oraşe din judeţ, soldate cu amenzi usturătoare. Rezultatele poliţiştilor

Razii maraton în două oraşe din judeţ, soldate cu amenzi usturătoare. Rezultatele poliţiştilor
Poliţiştii clujeni au efectuat vineri dimineaţa razii-maraton în două oraşe din judej. Acţiunile lor au vizat prevenirea şi combaterea infracţionalităţii stradale, a comerţului ilicit, a abaterile rutiere şi a transportului ilegal de mărfuri.

Astfel, între orele 8:00 şi 11:00, poliţiştii turdeni au efectuat numeroase controale pe raza municipiului şi a comunelor arondate. S-au făcut verificări în pieţe agro-alimentare şi localuri publice, fiind vizată combaterea evaziunii fiscale, a comerţului ilicit cu cereale, legume şi fructe, precum şi a contrabandei cu produse accizabile.

Activităţile au avut ca scop, de asemenea, prevenirea şi combaterea infracţionalităţii stradale, iar poliţiştii rutieri au fost prezenţi pe principalele artere de circulaţie pentru fluidizarea circulaţiei şi pentru prevenirea şi sancţionarea abaterilor rutiere.

În acest context, poliţiştii au verificat activitatea a peste 40 de producători agricoli, au fost legitimate circa 200 de persoane şi au fost oprite în trafic, pentru control, peste 130 de autovehicule.

"În urma raziei opt persoane bănuite de comiterea unor fapte ilicite au fost conduse la sediul unităţii de poliţie şi au fost aplicate 45 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de circa 20.000 de lei. Totodată, s-au confiscat mai multe bunuri deţinute, respectiv comercializate fără respectarea prevederilor legale, precum ţigările, în valoare de circa 4.000 de lei, şi a fost ridicat în vederea confiscării material lemnos fără documente de provenienţă de circa 2.000 de lei", au precizat reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Cluj.

O altă acţiune de amploare s-a desfăşurat între 7:00 şi 12:00, pe raza municipiului Gherla.
În cadrul ei au fost legitimate peste 140 de persoane şi au fost oprite pentru control 125 de autovehicule.

Pentru neregulile constatate, poliţiştii au fost nevoiţi să aplice 34 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de circa 9.000 de lei.

Loading...
Comenteaza