Realizatorul unor memorabile albume foto despre Cluj, rupt în bătaie şi aproape strangulat de un dement

Realizatorul unor memorabile albume foto despre Cluj, rupt în bătaie şi aproape strangulat de un dement
Artistul se afla duminică în spatele blocului cu copiii săi şi aceştia i-au cerut să le doboare câteva nuci dintr-un pom.

Duminică, 13 septembrie, n-a fost o zi prea norocoasă pentru Octavian Bortoş, renumitul fotograf, realizator de filme documentare, grafician şi editor. Doar în domeniul fotografiei, acesta se poate mândri, printre multe altele, că este autorul singurului album foto editat vreodată despre Grădina Botanică din Cluj-Napoca, a albumului „Clujul în 12 dimensiuni" şi a unui alt album, aşteptat cu interes de public şi specialişti, intitulat „Hajongard - oraşul morţilor", care va apărea peste câteva zile.

Julit pe faţă, cu urme de degete pe gât şi vânătăi presărate pe tot corpul, în dimineaţa zilei de luni, 14 septembrie, acesta păşea în incinta IML Cluj pentru a se prezenta în faţa medicilor.

M-a interpelat cu mult umor negru: „N-o să-ţi vină să crezi, dar ieri a fost cât pe ce să nu mai prind momentul lansării viitorului album, <Hajongard - oraşul morţilor>, fiindcă puteam să ajung chiar eu acolo".

Apoi, arătându-mi cu răbdarea-i arhicunoscută urmele agresiunii, mărturiseşte că a fost bătut măr şi s-a trezit în situaţia de a fi aproape ucis prin strangulare de un vecin în plină zi, după ce intenţionase să doboare pentru cei doi copii ai săi câteva nuci dintr-un nuc aflat în proximitatea blocului.

"Eu locuiesc într-un bloc din cartierul Gheorgheni, pe strada Liviu Rebreanu nr. 4, şi ieri, în jurul orelor 14:30, mă aflam în spatele blocului împreună cu cei doi copii ai mei. La un moment dat aceştia m-au rugat să le dobor câteva nuci din pomul aflat în dreptul blocului vecin, de la numărul 2, cu o bâtă de bambus, lungă de doi metri, pe care o aveam mai demult", începe artistul relatarea păţaniei sale.

Arată apoi că nici nu se apucase de treabă - că s-a şi trezit în faţă cu un ins (probabil locatar al blocului vecin), în vârstă de circa 60 de ani, extrem de furios şi pus pe bătaie, motivând că nucul se află pe proprietatea lui. Apoi, înjurându-l, i-a dat primul pumn peste bâta pe care Bortoş o ţinea ca pe o barieră, după care i-a smuls artistului bâta din mână şi i-a croit câteva lovituri cu ea.

"Din fericire, copiii au zbughit-o acasă, ca să o anunţe pe soţie că se întâmplă ceva rău cu mine şi n-au văzut scena bătăii care începuse, dar care a continuat apoi în mai multe reprize", spune Octavian Bortoş.

Bărbatul povesteşte că a reuşit să pareze cu mâna stângă o lovitură îndreptată spre cap - despre care spune că ar fi avut consecinţe extrem de grave pentru el dacă şi-ar fi atins ţinta - dar nu a reuşit să le pareze şi pe celelalte, care i-au atins spatele şi braţele. Sub potopul de lovituri Bartoş s-a prăbuşit până la urmă la pământ, moment în care agresorul a sărit pe el, cărându-i pumni cu nemiluita şi încercând, efectiv, să-l stranguleze.

Din fericire, doi locatari din blocul agresorului i-au strigat acestuia să se oprească, după care bărbatul, cu un oarecare regret, a încetat să-l mai lovească pe Bortoş, dispărând după nişte garaje. Revenindu-şi puţin în fire, victima a insistat pe lângă o femeie, cunoscută sau vecină cu bătăuşul, să-i dezvăluie identitatea acestuia şi a urmat-o spre garaje. Acolo l-a întâlnit din nou pe agresor, care de data aceasta se înarmase cu un mănunchi de profile confecţionate din oţel laminat. Cu mănunchiul în mână, acesta s-a apropiat de Bortoş, după care i-a dat în schimb cu cealaltă mână un pumn. Atât de puternică a fost lovitura încât acesta şi-a pierdut cunoştinţa, prăbuşindu-se la pământ, aflându-se timp de câteva minute în imposibilitate să se mai ridice.

"I-am strigat femeii să anunţe poliţia, aceasta s-a conformat - însă din păcate nu a sunat la poliţie, ci a vorbit cu alţi cunoscuţi sau prieteni ai agresorului. A venit însă soţia şi ea a dat până la urmă telefon la numărul de urgenţă 112, după care poliţiştii Secţiei 3 au venit repede la faţa locului", declară victima. Însă, spre stupefacţia sa, "martorii" au declarat poliţiei că el a fost cel care a încercat să-l ucidă pe agresor, iar soţia sa - care era proaspăt sosită acolo - l-a ajutat în întreprinderea lui.

Între timp Octavian Bortoş s-a deplasat la UPU, unde medicii i-au acordat primul ajutor, l-au examinat la computerul tomograf şi l-au trimis la ORL, pentru consultaţii suplimentare, de specialitate.

Astăzi (n.r. - luni. 14 septembrie), după ce l-au consultat, medicii de la IML Cluj i-au eliberat un certificat medico-legal în care-i recomandă între 14 şi 16 zile de îngrijri medicale. "Este absolut incredibil ce mi s-a întâmplat, mie, unui om atât de calm şi non-violent, să declare prietenii ăluia c-aş fi încercat să-l omor. Oricum, astăzi mă prezint din nou la secţia de poliţie şi fac plângere penală pe numele lui, deşi nu i-l ştiu - dar cred că între timp poliţia l-a identificat", mărturiseşte, înainte de plecare, artistul.

Loading...
Comenteaza