REPORTAJ Ultimul general al cavaleriei. România şi temniţa comunistă (partea a III-a)

REPORTAJ Ultimul general al cavaleriei. România şi temniţa comunistă (partea a III-a)
"I-am jurat credinţă Regelui Mihai I , armata regală şi cavaleria erau alături de Rege. Apoi am fost arestat de Siguranţă şi trimis într-un beci".

Şi lung mai este drumul întoarcerii acasă, pe jos, în uniformă, trecând dintr-o localitate în alta în pas de marş. În porţile caselor, localnicii îi aşteaptă în urale şi îi aplaudă, considerându-i "fraţi", urmaşi de-a lui Jan Hus, un erou naţional, reformator al religiei şi martir al naţiunii.

 

Ospitalitate locală

Ostaşii români nu înţeleg limba, dar citesc zâmbetele celor ce-i întâmpină. Nici nu mai e nevoie de vreo traducere, nici de vorbitori de "cehă". "Am trăit un vis pe care îl mai am şi acum, după atâţia ani. Drumul a fost dificil, dar fermecător", rememorează sublocotenentul Sever Mureşian. Oamenii îi invită în casele lor ca să se odihnească şi le pun în faţă câte-o farfurie cu "de toate", cu ce au ei; o bucată de brânză, trei ouă sau pâine frământată şi proaspăt scoasă din cuptor, care se topeşte între fălcile nesăţioase ale soldaţilor.

Unii primesc şi flori de la "frumoasele cehoaice", iar oboseala şi amintirea nopţilor pierdute în tranşee, la fel ca şi dorul de casă, se estompează, chiar dacă pentru puţin timp. "Sentimentul acesta nu l-am trăit până atunci. Când vedeai recunoştinţa în ochii populaţiei şi valul de simpatie formidabil cu care am fost primiţi peste tot la întoarcere, îţi venea să rămâi pe veci acolo, în starea aceea de euforie continuă, de speranţă şi viaţă", adaugă Sever.

"Unde-s bărbaţii?"

Trec zile, apoi săptămâni, iar revederea cu România e tot mai aproape. Sever ajunge în garnizoana de la Arad. Tot atunci trăieşte o decepţie şi notează într-o însemnare trimisă familie, la Turda, pe data de 4 august:

"Marşul din Cehoslovacia, deşi greu, deoarece am venit numai pe jos, a avut şi farmecele lui. În sfârşit, sunt toate de domeniul amintirei, şi, deşi pare curios, pentru mine a fost un vis frumos. Deşi veşnic obosiţi, întovărăşiţi cu moartea ne simţeam cineva, azi, când te izbeşti de toate nimicurile care sunt mai greu de trecut decât o linie inamică, te dezgustă. Doar dorul de voi m-a făcut nerăbdător să ajung în ţară, în schimb sfârşitul războiului m-a întristat oarecum. Acolo se vedeau bărbaţii, caracterele; aici, învârtiţii şi lichelele. Trăiai acolo camaraderia, trăiai cu eroii, aici, cu speculanţii de materie şi spirit".

În România se simte deja, dinspre Est, un vânt puternic al schimbării. Comuniştii încep să saboteze partidele istorice şi monarhia, iar armata regală şi cavaleria sunt persecutate. Cei care i-au jurat credinţă Regelui Mihai trebuie să plătească! Iuliu Maniu, unul dintre principalii opozanţi ai regimului Petru Groza, impus la 6 martie 1945, ajunge să fie judecat pentru "înaltă trădare" şi condamnat la închisoare pe viaţă, acesta aflându-şi sfârşitul la Sighet, câţiva ani mai târziu. Tot comuniştii i-au aruncat mai apoi cadavrul într-o groapă a săracilor, de la marginea oraşului.

Organizaţia "Valurile Dunării"

Ofiţerul Sever predă acum Cavaleria la Şcoala din Târgovişte. Rămâne fidel jurămintelor pe care le-a depus, iar pe 9 octombrie 1946 este ridicat de Siguranţă, alături de câţiva camarazi de-ai săi. "Vreţi să nenorociţi ţara!", le-a transmis completul de judecători prezidat de generalul Emanoil Ionescu, aflat în subordinea regimului Dr. Petru Groza. Răspunsul lui Sever Mureşian, înscris în datele procesului e grăitor: "Armata română e singura din lume care a luptat împotriva a două dictaturi pentru instaurarea democraţiei, astfel că nu mai avem nevoie de încă una, fie şi cea a proletariatului."


"Am fost luat , arestat şi întemniţat la Ministerul de Interne Bucureşti, unde am fost anchetat împreună cu generalul de divizie Petre Georgescu, colonelul Dumitru Sorescu şi locotenentul Mircea Madgearu, fiind acuzaţi că am înfiinţat o grupare de rezistenţă împotriva statului. Ei au numit-o Organizaţia "Valurile Dunării". Au spus că ne-am întâlnit în secret, că am ascuns muniţie şi că, dacă ar fi fost vorba, am fi ridicat armele împotriva ţării. Am primit trei ani cu executare. Am ajuns într-o temniţă a Ministerului, într-o cameră de tortură unde am fost interogat mai bine de-o lună. Apoi am fost trimis la Penitenciarul Militar, de pe strada Uranus, iar pe urmă am fost toţi mutaţi la Jilava", spune Sever.

Celulele insalubre sunt scăldate într-o igrasie de neimaginat, iar tavanul plânge sufletele celor căzuţi. Deţinuţii sunt înfometaţi , schingiuţi şi persecutaţi, torturaţi pe toate căile de acest aparat bolnav, canceros. Generalul Georgescu primeşte nouă ani de temniţă şi cinci ani de degradare civică, dar n-o mai duce prea mult. Se stinge într-o zi fără dată, după ce îl lasă plămânii. Tuberculoza nu iartă, mai ales într-o carceră comunistă.

Colonelul Sorescu ia 10 ani de temniţă grea şi 25 de ani de muncă silnică. E epuizat în '64, când iese la aer şi umblă într-o cârje după ce oasele îi sunt distruse sub bastoanele gardienilor. Se stinge în singurătate după o bucată de timp. Locotenentul Madgearu are o soartă mai "blândă", încasează şase ani, 10 ani de muncă silnică, dar n-apucă să facă mai nimic. E împuşcat într-o înscenare de evadare.

Sever iese din închisoare. În viaţă, întreg. A supravieţuit, miraculos, iar apoi se apucă, urmează şi termină Facultatea de Drept. Profesează până la bătrâneţe, una pe care şi-o trăieşte în tihnă, în casa în care s-a şi născut pe 1 septembrie 1922, atunci când ursitoarele i-au urat o viaţă „lungă cu sănătate, cu bucurii şi cu dureri hărăzite fiecărui trecător prin această lume".

În urmă cu câţiva ani, printr-un decret prezindeţial, Sever Andrei Mureşian a fost avansat la gradul de general maior în retragere. E ultimul reprezentant al cavaleriei româneşti. Ultimul în viaţă...

 

Citește aici prima parte a reportajului

Citește partea a doua - Jurnal de pe front

Loading...
Comenteaza