Respingere de revizuire în procesul Wass

Respingere de revizuire în procesul Wass

Curtea de Apel Cluj a decis luni să respingă cererea de revizuire depusă de fiul contelui Albert Wass, condamnat în lipsă la moarte pentru instigare la omor de către Tribunalul Poporului.

 

“Prin hotărârea pronunţată azi, 10 martie 2008, Curtea de Apel Cluj a respins cererea de revizuire formulată de petentul Andreas Wass, în calitate de fiu al condamnatului decedat Albert Wass, împotriva sentinţei nr. 1 din 13 martie 1946 a Tribunalului Poporului, prin care acuzaţii Andrei Wass, Albert Wass şi alţii au fost condamnaţi la moarte în contumacie, dispunându-se şi confiscarea totală a averii în folosul statului român”, se arată în comunicatul remis instanţei clujene.

Avocatul lui Wass, Elod Kincses, a depus în aprilie 2007 o cerere de reabilitare a numelui lui Albert Wass la Tribunalul Cluj. Instanţa a respins cererea, iar avocatul din Mureş a atacat decizia la Curtea de Apel Cluj, care a dispus refacerea verificărilor, deoarece competenţa aparţinea Parchetului Curţii de Apel Cluj.

După finalizarea cercetărilor, procurorii au sesizat tot Tribunalul Cluj, iar acesta şi-a declinat competenţa către Curtea de Apel Cluj. Contele Albert Wass a fost condamnat la moarte de Tribunalul Poporului pentru crime împotriva umanităţii, considerându-se că ar fi instigat mai multe crime în satele Sucutard, Geaca, Mureşenii de Câmpie şi Sărmaşu de Câmpie.

Wass nu a executat pedeapsa deoarece a fugit din ţară, iar în 1998, la vârsta de 90 de ani, s-a sinucis în Statele Unite.

Loading...
Comenteaza