Revoluţionarii protestează în faţa Prefecturii. "Dacă nu am murit la Revoluţie, ne execută acum Ponta"

Revoluţionarii protestează în faţa Prefecturii.
Un grup de revoluţionari a protestat miercuri în faţa Prefecturii Cluj.

Un grup de circa 20 de persoane, membre ale Asociaţiei lupătorilor în Revoluţia din 22 Decembrie 1989 din Turda, au protestat miercuri, timp de circa două ore, în faţa Prefecturii clujene.

Protestatarii sunt nemulţumiţi de faptul că vor fi obligaţi să obţină, pentru indemnizaţii, noi certificate prin care să ateste că au avut "un rol determinant" la Revoluţie, după cum a decis Guvernul la sfârşitul anului trecut.

Decizia a fost luată după ce agenţia Mediafax a semnalat faptul că Guvernul a decis să amâne pentru următorii doi ani, până în 2017, plata indemnizaţiilor reparatorii la care au dreptul revoluţionarii care, în decembrie 1989, au mobilizat şi condus grupuri de oameni, construind şi menţinând baricade împotriva forţelor regimului comunist. Ministrul Finanţelor, Darius Vâlcov, a afirmat atunci că a fost "o greşeală" a Ministerului Finanţelor şi că la Monitorul Oficial va fi transmisă o erată.

Erata a fost transmisă şi publicată în Monitorul Oficial, dar Guvernul a intervenit cu o ordonanţă de urgenţă, stabilind că acei revoluţionari care au condus grupuri de oameni şi au ridica baricade trebuie să obţină un nou certificat care să le ateste meritele.

Practic, Executivul a introdus un nou titlu de revoluţionar, cel de "Luptător cu Rol Determinant"."Noi am cerut pentru retragerea OUG 95 din 30 decembrie şi pentru susţinerea Marian "Milică" Popescu, aflat în greva foamei la Bucureşti, ca el să poată intra la premier şi să prezinte doleanţele noastre", a spus Adrian Hudrea, membru în Comitetul Director al Asociaţiei 22 Decembrie Turda.

Hudrea se plânge că OUF modifică dramatic legea 341. "Noi respectăm legea, trebuie şi guvernul să o respecte. Ordonanţa schimbă natura legii, o transformă în ceva jalnic. Eu am impresia că guvernul întâi execută şi după aceea judecă. Nu noi ne-am dat certificate de revoluţionari, ni le-au dat nişte comisii guvernemanetale, nişte comisii parlamentare. Dacă ei nu au judecat bine şi au făcut o inflaţie de revoluţionari, să răspundă, ce vină avem noi. Nu suntem împotrivă să se facă verificări, vrem doar ca legea să fie respectată. Am impresia că, dacă nu am murit la Revoluţie, ne execută acum Ponta", a spus Adrian Hudrea.

Proteste ale revoluţionarilor au loc şi la Bucureşti. Dorin Popa, unul dintre reprezentanţii revoluţionarilor, a intrat de asemenea în greva foamei şi a precizat că premierul Victor Ponta nu le-a transmis niciun mesaj privind revendicările lor şi, deşi ministrul delegat Liviu Pop le-a primis o întâlnire cu primul ministru înainte de a începe şedinţa de Guvern, acest lucru nu s-a confirmat.

Loading...
Comenteaza