Șulea se laudă cu igienizarea Someșului, după ce a mai "pușcat" o amendă de 35.000 lei. Ce spune ABAST despre îndiguirea malurilor

Șulea se laudă cu igienizarea Someșului, după ce a mai "pușcat" o amendă de 35.000 lei. Ce spune ABAST despre îndiguirea malurilor

Primarul Floreștiului s-a grăbit să anunțe igienizarea malurilor Someșului, însă acțiunea vine după ce administrația a fost din nou amendată de  Administrației Bazinale de Apă Someș-Tisa.

În data de 18 septembrie 2019, reprezentanții Administrației Bazinale de Apă Someș-Tisa au reverificat modul în care Primăria comunei Florești a realizat măsurile care îi revin pentru ecologizarea cursurilor de apă din arealul administrat.

A treia sancțiune contravențională 

"Inspectorii instituției noastre au constatat că măsurile trasate la controalele anterioare nu au fost realizate. Acestea vizează desfiinţarea depozitelor necontrolate, organizarea serviciului public de salubritate, elaborarea programelor proprii de igienizare, care să cuprindă lucrări necesare pentru asigurarea stării de curăţenie corespunzătoare pe cursurile de apă din arealul administrat, amplasarea plăcuțelor avertizoare și a camerelor de supraveghere", transmite ABAST. 

Prin urmare, Primăria Florești a fost amendată contravențional cu 35.000 de lei, în conformitate cu prevederile Legii Apelor nr. 107/1996, cu modificările și completările ulterioare. Este a treia sancțiune contravențională aplicată în decursul acestui an, după un avertisment și o amendă de 75.000 de lei.

ABAST face investiții exclusiv pentru apărarea cetățenilor împotriva inundațiilor

Referitor la declarația primarului Horia Șulea “[…] s-a solicitat factorilor responsabili în acest sens găsirea unei soluții pentru îndiguirea malurilor”, Administrația Bazinală de Apă Someș-Tisa promovează și realizează investiții exclusiv pentru apărarea cetățenilor împotriva inundațiilor, nu pentru prevenirea poluării apelor din cauza deșeurilor antrenate de pe maluri, responsabilitatea înlăturării acestora revenindu-i administrației locale.

Deputat de Cluj, către primarul din Florești: "Nu îți e rușine, Șulea?!"

Primăria Florești a anunțat recent că igienizează malurile Someșului. Un deputat de Cluj a mers să verifice situația în teren și a fost șocat de ce a găsit.  "Primarul Horea Șulea a anunțat triumfalist că face curățenie pe malul Someșului, în Florești. Ce a uitat să spună e că s-a făcut curățenie pe 50 de metri, dar că au mai rămas vreo 5 kilometri! E plin de deșeuri între Florești și Cluj, dar și in Cluj. Am documentat azi în ploaie situația și malurile sunt extrem de poluate.

VEZI ȘI Deputat de Cluj, către primarul din Florești: "Nu îți e rușine, Șulea?!". Malurile Someșeului, încă pline de gunoaie

Loading...
Comenteaza