Târgul "Produs de Cluj" se mută la Turda

Târgul
A şasea ediţie a târgului "Produs de Cluj" ajunge la Turda, în acest weekend, în organizarea Consiliului Judeţean şi a asociaţiei "Produs de Cluj".

Târgul are loc în weekend în centrul istoric din Turda, iar deschiderea oficială are loc vineri seara la ora 18.30. În cadrul târgului vor participa peste 100 de expozanţi, printre care Asociaţia Meşterilor Populari cu miere de albine, siropuri naturale, ulei presat la rece, pâine de casă, icoane pe sticlă, bijuterii din cupru, produse din piele prelucrată şi lemn, ceramică şi costume populare, Asociaţia Artizanul Dej cu sculpturi în piatră şi marmură, Asociaţia Crescătorilor de Ovine Mioriţa cu brânzeturi, precum şi diverşi producători de legume, fructe şi flori din Râşca, Jucu şi Apahida, mici producători de carne şi produse din carne din Turda, Mănăstireni precum şi alte comune din judeţ. Totodată, în cadrul târgului, vizitatorii vor putea achiziţiona produse naturale pe bază de lavandă, din culturile de la Rădaia. Expoziţia cu vânzare direct de la producători "Produs de Cluj" va fi deschisă zilnic între orele 10 şi 21. Târgul include şi spectacole folclorice, susţinute de ansambluri şi interpreţi cunoscuţi, între care Marius Ciprian Pop, Sava Negrean Brudaşcu, Angela Rusu, Valeria şi Traian Ilea precum şi Orchestra profesionistă Cununa Transilvană.

La târg participă şi companii din judeţul Cluj, între care Ursus, Prodvinalco, Napolact, Comlact şi Cosmfan, iar duminică este programat un spectacol de teatru de păpuşi pentru copii.

"Prin intermediul acestei a şasea ediţii a Târgului Produs de Cluj continuăm să aducem mărcile şi produsele locale de care suntem atât de mândri la poarta tuturor clujenilor, în tot judeţul, pentru a ne face mai bine cunoscuţi prin ceea ce avem specific şi de valoare. În plus, nu trebuie să uităm faptul că, prin cumpărarea de produse locale, contribuim direct la crearea de noi locuri de muncă în judeţul Cluj şi, aşa, vom avea mai mulţi bani pentru şcolile noastre, pentru spitale, drumuri, pentru promovarea turismului şi pentru toate celelalte nevoi care ne preocupă", a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Alin Tişe, într-un comunicat de presă.

Loading...
Comenteaza