Foto “The Beard Mobile”. Taxiul care plimbă gratuit persoanele cu dizabilități primeşte bani de la Pimăria Cluj

Primul taxi comunitar din Cluj-Napoca ("The Beard Mobile"), care asigură transport gratuit pentru persoanele cu dizabilităţi, primeşte sprijn financiar de la bugetul local. 

The Beard Mobile by BB este primul proiect social de acest fel din România, inițiat și coordonat de către Asociația Beard Brothers. Scopul proiectului este de a pune la dispoziţia persoanelor cu dizabilităţi o metodă de transport adecvată nevoilor. Beneficiarii sunt persoane cu nevoi speciale care au nevoie de transport pe raza municipiului Cluj-Napoca şi în zonele limitrofe, pentru diverse evenimente sociale, culturale sau în scop medical.

Comenzile sunt preluate prin dispeceratul "The Beard Mobile", iar maşina efectuează transportul beneficiarului şi al aparţinătorului la destinaţia dorită, dus-întors, asigurând confort şi siguranţă. Programul de transport se realizează pe bază de programare telefonică, la telefon 0720 291 465, cu minim 24 de ore înainte de cursă.

De la startul proiectului din 2017 și până în prezent, The Beard Mobile - taxiul comunitar a efectuat aproximativ 1.500 de curse, a parcurs peste 12.000 km și a deservit peste 160 de beneficiari.

Primăria va continua să susțină proiectul de transport pentru persoanele cu dizabilități, inițiative care vin în sprijinul comunității și oferă un ajutor real celor aflați în nevoie. Alocarea de la bugetul local al municipiului Cluj-Napoca pentru anul 2018 în scopul sprijinirii "The Beard Mobil" este 15.000 lei.

Loading...
Comenteaza