"Trucurile" la care apelează părinții clujeni, pentru a avea grijă de copii în vacanța de iarnă

"Trucurile" la care apelează părinții clujeni, pentru a avea grijă de copii în vacanța de iarnă

Familiile din Cluj recurg la tot felul de subterfugii pentru a avea grijă de copiii minori, în condiţiile în care ambii părinţi lucrează în mediul privat, iar unităţile de învăţământ sunt închise.

”Avem doi băieţi, unul în grupa mare la grădiniţă, celălalt în clasa a 2-a. Nu suntem în oraşul ăsta toţi bugetari, să putem sta acasă cu cei mici după pofta inimii, trebuie să ne descurcăm cumva. Şi eu şi soţul provenim din alte judeţe, am venit la studii în Cluj-Napoca şi am rămas aici, ne-am întemeiat o familie. Nu avem bunici aproape, nu putem angaja o bonă pentru o săptămână sau câteva zile, aşa că, inventivi ca tot românul, ne-am descurcat. Pur şi simplu eu m-am "îmbolnăvit", adică mi-am scos concediu medical. Nu are rost să ne ascundem după deget şi să spunem că, vai, dar nu se poate aşa ceva. Ba se poate, este o soluţie la îndemână de care uzează foarte multă lume. Aşa reuşesc să stau acasă cu băieţii pe perioada minivacanţei de sărbători. Doar nu era să îi lăsăm singuri acasă la vârsta lor?”, a spus Adela, o tânără mămică din Cluj-Napoca.

O altă mămică, Delia, are un băieţel în clasa 1-a pe care l-a dus în 27 şi 28 decembrie la serviciu, pentru că nu avea altă soluţie.

”Şi eu şi soţul lucrăm la firme private, am lucrat în 27 – 28 decembrie, am reluat munca în 3 ianuarie. Sunt zile libere pentru unii, dar nu şi pentru noi. Nu am avut altă soluţie decât să îl ducem pe cel mic la serviciu, o zi la mine, o zi la soţul meu. A stat cuminte la calculator în birou, i-am pus desene animate, i-am pus maşinuţe, Lego, ce mai avea el, era când pe birou, când sub... Am mâncat împreună, apoi am venit acasă. Nu a fost uşor, trebuie să ne descurcăm”, a precizat aceasta.

În Cluj-Napoca funcţionează un număr de 15 creşe de stat cu un efectiv total de peste 1.100 de copii, din care, pe perioada vacanţei de iarnă a fost deschisă una singură, pe Calea Moţilor, cu o singură grupă, de 20 de copii, iar în zilele lucrătoare de Crăciun şi Anul Nou au fost înscrişi la această creşă deschisă câte 3-4 copii zilnic.

Loading...
Comenteaza