Trump anulează Loteria Vizelor

Trump anulează Loteria Vizelor
Preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, a declarat, miercuri, în cadrul discursului despre Starea Uniunii, că nu a fost niciodată un moment mai bun pentru a trăi visul american, anunţând, totodată, şi pilonii care vor sta la baza reformei din domeniul imigraţiei, iar una dintre măsuri vizează anularea programului Loteriei Vizelor.

La un an de învestirea în funcţia de preşedinte al Statelor Unite, Donald Trump a susţinut primul său discurs despre starea naţiunii, ocazie cu care a afirmat că unul dintre pilonii care vor sta la baza reformei din domeniul imigraţiei vizează încetarea programului Loteria Vizelor.

"Trebuie să ne securizăm graniţele. Asta înseamnă să construim un zid la graniţa sudică şi să angajăm mai mulţi oameni pentru a asigura siguranţa comunităţilor noastre. Un alt pilon vizează încheierea loteriei vizelor, un program care oferă în mod aleatoriu cărţi verzi, fără să ţină cont de merite, îndemânare sau siguranţa poporului nostru. Este timpul să ne îndreptăm către un sistem de imigraţie bazat pe merit care admite oameni calificaţi, care doresc să muncească şi care vor iubi şi respecta ţara noastră", a subliniat liderul de la Washington.

 

Loading...
Comenteaza