Uioreanu şi-a ridicat o cabană de lux pe malul unui lac. Vezi cât a costat

Uioreanu şi-a ridicat o cabană de lux pe malul unui lac. Vezi cât a costat
Preşedintele suspendat al Consiliului Judeţean Cluj, Horea Uioreanu, anchetat de către Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) într-un dosar privind fapte de corupţie, şi-a construit o cabană luxoasă pe malul unuia dintre lacurile de acumulare din judeţul Cluj.

Cabana ridicată de Uioreanu se află într-o zonă selectă, pe malul lacului Tarniţa, cu ieşire pe plajă. Pentru a o ridica, Uioreanu a cheltuit peste 41.000 de euro, după cum reiese din rechizitoriul întocmit de către procurorii DNA. 

Potrivit portalului Clujust.ro, rechizitoriul de trimitere în judecată al fostului şef de cabinet al preşedintelui suspendat al CJ, Răzvan Pop, arată cum toate cheltuielile privind construcţia şi dotarea cabanei, până la cele mai mici amănunte, erau trecute într-o evidenţă proprie. 

Potrivit rechizitoriului DNA Cluj, "martorul Pop Răzvan gestiona şi cheltuielile generate de edificarea cabanei de la munte a inculpatului Uioreanu Horea Dorin, cabană ridicată de martorul Feier Mugur care, audiat fiind a confirmat primirea sumelor de bani exclusiv de la martorul Pop Răzvan, persoană cu care însuşi inculpatul i-a cerut să ţină legătura pentru toate demersurile necesare, achiziţii materiale, plăţi muncitori.

Potrivit evidenţei extrase din calculator pentru edificarea cabanei s-au cheltuit peste 41.000 de euro, din această sumă costurile aferete activităţilor realizate cu martorul Feier Mugur, în perioada 2012-2013, fiind de aproximativ 26.000-28.000 de euro, aşa cum însuşi martorul a arătat". 

Mai multe detalii, respectiv fotografii ale cabanei ridicate de Uioreanu, se pot găsi pe clujust.ro.

Horea Uioreanu, alături de oamenii de afaceri Ioan Bene şi Vasile Pogăcean, au fot trimişi în judecată de procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) Cluj, la 23 iunie.Cei trei se află în stare de arest preventiv încă de la 29 mai. Tot atunci, Tribunalul Cluj a dispus prelungirea mandatelor de arestare preventivă pentru încă 29 de zile.

Uioreanu este acuzat de comiterea a cinci infracţiuni de luare de mită, dintre care două în formă continuată (10 acte materiale, respectiv şapte acte materiale), fals în înscrisuri sub semnătură privată în forma participaţiei improprii ca instigator (două acte materiale) şi complicitate la spălare de bani.

 


Loading...
Comenteaza