Viteza, alcoolul şi carosabilul umed, combinaţie periculoasă: american, lovit de un şofer fără permis

Viteza, alcoolul şi carosabilul umed, combinaţie periculoasă: american, lovit de un şofer fără permis
Un şofer kamikaze, fără permis, a cauzat luni un accident uşor de circulaţie după ce s-a urcat la volan sub influenţa alcoolului.

Incidentul a avut loc la 18:34 pe DN15 E60, între localităţile Luna şi Luncani, şi s-a soldat cu rănirea uşoară a unei persoane.

"Din primele cercetări a reieşit că un bărbat de 36 de ani din Tritenii de Jos, pe fondul consumului de alcool şi a neadaptării vitezei la carosabilul umed, a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare. În aceste condiţii a derapat, a pătruns pe sensul opus de circulaţie şi a intrat în coliziune cu un vehicul care circula regulamentar din sens opus, condus de un cetăţean american de 35 de ani", au precizat poliţiştii.

În urma impactului, autoturismul condus de bărbatul aflat sub influenţa băuturilor alcoolice a fost proiectat în rigola care mărgineşte sensul de circulaţie, spre Luduş, iar un pasager din autoturism, un bărbat de 41 de ani din Câmpia Turzii, a fost rănit uşor.  

Totodată, în urma verificărilor efectuate s-a stabilit că şoferul nu poseda permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.

În cauză se efectuează cercetări pentru a se stabili circumstanţele exacte în care a avut loc coliziunea.

Loading...
Comenteaza